Decizia CCR nr. 580/2025Punctul 24
Punctul 24
24. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 13 din Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 29 aprilie 2021, cu următorul conținut:
(1) Dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților, persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, sunt audiate prin videoconferință la locul de deținere, fără a fi necesar acordul acestora.
(2) Audierea altor persoane decât cele prevăzute la alin. (1) se poate face și prin videoconferință, la locul unde se află, cu acordul acestora. Această posibilitate le va fi adusă la cunoștință cu ocazia primei audieri sau, după caz, printr-o înștiințare comunicată telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace care asigură transmiterea înștiințării și confirmarea primirii, persoana fiind întrebată dacă își manifestă acordul în acest sens. În vederea audierii prin videoconferință, persoana se citează chiar dacă are termen în cunoștință. Citația va cuprinde și mențiunea că audierea se face prin videoconferință, modalitatea în care se va realiza aceasta, data, precum și ora sau, după caz, intervalul orar în care va avea loc audierea, precum și precizarea faptului că persoana citată este obligată să respecte solemnitatea ședinței de judecată.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) videoconferința se realizează printr-un mijloc de telecomunicație audiovizuală care permite verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii. Înregistrarea audierii este obligatorie.
(4) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul audierii în cursul urmăririi penale și nici la judecarea cauzelor cu inculpați minori, a celor referitoare la reabilitarea judecătorească și nici atunci când instanța de judecată declară ședința de judecată ca nepublică. ...
Sursa oficială ↗