Decizia CCR nr. 564/2025Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.11.2025 · dosar 4.324A/2025
Punctul 29
29. Referitor la critica formulată cu privire la dispozițiile art. 12 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, astfel cum acestea sunt redactate în art. I din legea contestată, se apreciază că, în interpretarea sistematică a prevederilor art. 12 din Legea nr. 96/2006, obligația persoanelor terțe de a se înregistra în RUTI, pe de o parte, corespunde dezideratului major al modificărilor aduse Legii nr. 96/2006 prin legea contestată, care constă în aplicarea principiului transparenței cu privire la colaborarea dintre deputați/senatori și persoanele terțe [conform alin. (3) ] și, pe de altă parte, este subordonată interesului pe care persoanele terțe îl manifestă, din proprie inițiativă, pentru o inițiativă legislativă aflată în procedură parlamentară [conform alin. (4) ]. În interpretarea istorico-teleologică a dispozițiilor vizate, înregistrarea în RUTI a persoanelor terțe nu întrunește trăsăturile unei obligații sine qua non, ci are caracterul unei condiții prealabile intenției acestora de a se întâlni cu deputați și/sau senatori în legătură cu una sau mai multe inițiative legislative aflate în procedură parlamentară. Ca urmare, dispozițiile art. 12 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I din legea contestată, sunt în strânsă conexiune cu obligația deputaților și senatorilor de a da dovadă de transparență în activitatea parlamentară [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 96/2006] și contribuie la instituirea modalității prin care se asigură respectarea principiului transparenței și al reprezentării concurenței în procesul legislativ, în care persoanele terțe dobândesc un rol activ important. Totodată, Legea nr. 96/2006 cuprinde și alte dispoziții, precum art. 9, care conține reglementări cu privire la alte categorii de persoane decât deputații/senatorii, în vederea dezvoltării, respectiv implementării acelor atribuții ale deputaților/senatorilor care necesită implicarea/participarea altor persoane. ...
Sursa oficială ↗