Decizia CCR nr. 564/2025Punctul 31
Punctul 31
31. Referitor la critica privind afectarea caracterului reprezentativ al mandatului parlamentar, care este de esența democrației reprezentative, pe baza căreia funcționează statul de drept, reține că: statutul deputaților și al senatorilor este primordial stabilit la nivel constituțional și dezvoltat secundar la nivel legal (Legea nr. 96/2006); mandatul deputaților și al senatorilor este o instituție juridică a dreptului public, Legea fundamentală reglementând conținutul și limitele acestuia (art. 69, 70, 72); termenul „mandat“ este folosit atât în legătură cu cele două Camere ale Parlamentului (art. 63), cât și în legătură cu deputații și senatorii (art. 69, 70), întrucât mandatul Camerelor Parlamentului și mandatul deputaților și senatorilor se implică reciproc, se realizează unul prin altul; mandatul deputaților și al senatorilor se exercită individual și, ca expresie a voinței generale, rezultate din voința majoritară a poporului, se realizează la nivelul Camerei din care aceștia fac parte ori la nivelul celor două Camere reunite în ședință comună, după caz; potrivit principiului mandatului reprezentativ, deputații și senatorii sunt reprezentanții poporului, ai națiunii în ansamblul său, indiferent de circumscripția în care au fost aleși și pe lista cărui partid/cărei formațiuni politice au candidat; deputații și senatorii au îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni și al locuitorilor din circumscripțiile electorale/cetățenilor aparținând minorităților naționale pe care le/îi reprezintă (art. 10 din Legea nr. 96/2006); deputații și senatorii își exercită mandatul cu bună-credință, potrivit propriei conștiințe [art. 11 alin. (2) din Legea nr. 96/2006]; deputații și senatorii trebuie să dea dovadă de transparență în activitatea parlamentară [art. 12 alin. (1) din Legea nr. 96/2006]. ...
Sursa oficială ↗