Decizia CCR nr. 558/2025Punctul 27

27. Astfel, prin Hotărârea din 24 martie 2011, pronunțată în Cauza Giuliani și Gaggio împotriva Italiei, paragraful 251, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în principiu, că ingerințele în exercitarea dreptului la libertatea de întrunire sunt justificate pentru apărarea ordinii sau prevenirea infracțiunilor și pentru protecția drepturilor și libertăților altora, în cazul în care demonstranții comit acte de violență. Totodată, perturbarea gravă și intenționată, de către demonstranți, a vieții cotidiene și a activităților desfășurate în mod legal de alții, într-o măsură mai mare decât cea pe care o implică exercitarea normală a dreptului la libertatea de întrunire pașnică într-un loc public, ar putea fi considerată un „act condamnabil“, care ar putea să justifice impunerea de sancțiuni, chiar și de natură penală (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2015, pronunțată în Cauza Kudrevičius și alții împotriva Lituaniei, paragrafele 173 și 174, sau Hotărârea din 5 martie 2009, pronunțată în Cauza Barraco împotriva Franței, paragrafele 46 și 47). Nu în ultimul rând, implicarea unui participant la o manifestare în acte sporadice de violență nu exclude aplicarea în continuare a protecției art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ceea ce înseamnă că sancțiunea care va fi impusă persoanei în cauză pentru actele sale trebuie să rămână proporțională, ținându-se cont de intențiile acesteia în momentul în care s-a alăturat adunării, de natura actelor comise, de gravitatea consecințelor acestor acte (în special, dacă persoana în cauză a provocat sau nu a provocat vătămări altora) și de contribuția acesteia la deteriorarea caracterului pașnic al întrunirii (Hotărârea din 19 ianuarie 2016, pronunțată în Cauza Gülcü împotriva Turciei, paragrafele 110-117, sau Hotărârea din 4 octombrie 2016, pronunțată în Cauza Yaroslav Belousov împotriva Rusiei, paragrafele 177-182). ...