Decizia CCR nr. 385/2023Punctul 12

12. În al doilea rând, prevederea legală criticată încalcă forța obligatorie și prioritară a tratatelor la care România este parte, fiind contrară prevederilor art. 10 și 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut locul preeminent pe care îl are libertatea de întrunire pașnică într-o societate democratică, evidențiind strânsa legătură dintre acest drept și libertatea de exprimare, deoarece protejarea opiniilor personale avută în vedere de art. 10 din Convenție constituie unul dintre obiectivele pentru care sunt ocrotite libertatea de întrunire și cea de asociere prin art. 11 din Convenție (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Vogt împotriva Germaniei). Curtea a mai statuat că statele nu au numai obligația de a proteja dreptul la întrunire pașnică, ci și pe aceea de a se abține să aducă restrângeri indirecte, abuzive exercițiului acestui drept; iar dacă, în esență, art. 11 din Convenție are ca scop să apere individul împotriva ingerințelor arbitrare, textul poate impune statelor și obligații pozitive, de natură să asigure efectivitatea acestor libertăți. Coordonatele enunțate au determinat întotdeauna instanța europeană să efectueze un examen deosebit de riguros al restricțiilor ce pot fi aduse libertății de întrunire pașnică. Instanța europeană a decis că aceste principii sunt aplicabile și în privința manifestațiilor și defilărilor organizate în locuri publice. Astfel, prin Hotărârea din 2 octombrie 2001, pronunțată în Cauza Stankov și Organizația Macedonia Unită „Ilinden“ împotriva Bulgariei, după ce a reamintit că una dintre principalele caracteristici ale democrației rezidă în posibilitatea pe care aceasta o oferă de a rezolva prin dialog și fără recurgere la violență problemele pe care le are o țară, chiar și când acestea sunt dificile, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că numai un risc real și previzibil de acțiune violentă și de incitare la violență sau de nerecunoaștere a principiilor democratice de către organizatorii unei manifestații poate justifica interzicerea ei (Cauza Bukta și alții împotriva Ungariei). În Cauza Oya Ataman împotriva Turciei, instanța europeană a arătat că textul Convenției nu se opune unei reglementări interne care presupune notificări sau autorizări prealabile adunării publice, „câtă vreme acestea nu reprezintă un obstacol ascuns în calea exercitării libertății de întrunire“. Prin aceeași hotărâre, Curtea a reținut că, „dacă participanții la întrunire nu se angajează în acte de violență, autoritățile trebuie să dea dovadă de toleranță“. Aceeași concluzie este regăsită și în Cauza Ouranio Toxo și alții împotriva Greciei, în care Curtea Europeană a stabilit că autoritățile trebuie să se abțină de la aplicarea restricțiilor interne dacă adunările sunt pașnice. În același mod s-a pronunțat instanța europeană și prin Hotărârea din 15 noiembrie 2018, pronunțată în Cauza Aleksei Navalnyy împotriva Rusiei, arătând că „este esențial caracterul pașnic al unei manifestații pentru a beneficia de protecția art. 11, însă condamnarea unei persoane pentru simpla prezență la o astfel de manifestație, fără ca instanța să analizeze dacă ea a fost pașnică sau violentă, constituie o încălcare a principiilor democratice în absența incitării la violență“. De asemenea, Curtea a reiterat că „existența unor autorizații prealabile nu contravine art. 11, însă interdicția desfășurării unor astfel de proteste trebuie fundamentată prin probarea unor pericole grave“. Nu în ultimul rând, se invocă și Hotărârea din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Savu împotriva României, la trei zile după pronunțarea Deciziei nr. 19 din 15 octombrie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, petentul Savu Dragoș Alexandru a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Cererea nr. 77.684/16, arătând că a participat la un protest nedeclarat în data de 7 noiembrie 2013 în fața Palatului Parlamentului, invocând prevederile art. 3 din Legea nr. 60/1991. Prin Decizia nr. 1.215 din 22 iunie 2015, Tribunalul București a menținut sancțiunea de participare la o adunare publică nedeclarată în valoare de 500 lei. Totuși, în fața instanței de contencios european, statul român a recunoscut interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 60/1991 și a acceptat să plătească suma de 4.500 euro către petent cu titlu de despăgubiri.-Astfel, autorul excepției susține că a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât prevederile Convenției și jurisprudența acestei Curți formează un bloc de convenționalitate cu forță supralegislativă. ...