Decizia ÎCCJ nr. 20/2020 (RIL)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție 47. Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: ... + Asupra admisibilității recursului în interesul legii 48. Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.“ ... 49. Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a fost legal sesizat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, care, potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitatea procesuală de a declanșa acest mecanism de unificare a practicii, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești. ... 50. În conformitate cu prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.“ ... 51. Din cuprinsul textului de lege menționat rezultă următoarele condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive, iar hotărârile judecătorești să fie anexate cererii. ... 52. Verificând îndeplinirea acestor condiții de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii constată că sesizarea pendinte nu îndeplinește cerințele impuse de art. 515 din Codul de procedură civilă. ... 53. Astfel, potrivit Hotărârii nr. 52 din 27 mai 2020 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a fost învestită cu soluționarea următoarei probleme de drept: 1. Dacă este admisibilă indicarea de noi bunuri, solicitate în compensare în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și art. 22^1 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, cu completările ulterioare, ulterior primului termen de judecată cu procedura legal îndeplinită în fața primei instanțe, prin prisma art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 2. Dacă este admisibilă solicitarea în compensare, direct în apel, a unor bunuri neindicate în fața primei instanțe, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și art. 22^1 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, prin prisma art. 478 alin. (2) și (3) și art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și care este actul procedural prin care apelantul poate formula o astfel de solicitare, în faza apelului. ... 54. În opinia titularului sesizării, problema de drept care a creat divergență în practica judiciară vizează momentul procesual până la care persoana îndreptățită poate indica bunurile pe care le-a solicitat în compensare, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și art. 22^1 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, în fața primei instanțe și, respectiv, a instanței de apel, și natura juridică a actului de procedură care cuprinde această solicitare. ... 55. Din perspectiva admisibilității sesizării, a cărei analiză este prioritară, se reține că recursul în interesul legii reprezintă mijlocul procesual care poate fi utilizat în scopul asigurării interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, atunci când se constată că prin hotărâri judecătorești definitive au fost date soluții diferite aceleiași probleme de drept. ... 56. Prin urmare, pentru a se putea reține ca fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 515 din Codul de procedură civilă, este necesar să fie identificată o problemă de drept care să fi fost soluționată în mod diferit de instanțele judecătorești prin hotărâri definitive. ... 57. Rezultă astfel, fără echivoc, că admisibilitatea acestui mecanism de unificare a jurisprudenței nu poate fi fundamentată pe existența unor opinii divergente exprimate de instanțele de judecată la nivel teoretic. ... 58. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii constată că nu are a se raporta în analiza condițiilor de admisibilitate la aspectele menționate în prezentarea opiniilor cu caracter teoretic exprimate de instanțele de judecată, care nu se reflectă în hotărârile judecătorești definitive anexate sesizării. ... 59. Examinând în continuare îndeplinirea condițiilor de admisibilitate din perspectiva jurisprudenței atașate de titularul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii observă că, pentru a se putea reține că o problemă de drept a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, în sensul art. 515 din Codul de procedură civilă, este necesar ca practica judiciară atașată sesizării să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii, respectiv să identifice în mod concret dispoziția sau reglementarea ce constituie obiect al sesizării și să conțină, relativ la interpretarea și aplicarea ei, raționamentul pentru care s-a optat pentru o anume dezlegare. ... 60. Pentru considerentele ce vor succeda, jurisprudența atașată cererii de pronunțare a deciziei de unificare nu reflectă existența unei practici judiciare neunitare; prin urmare, nu se poate reține că instanțele judecătorești învestite pe parcursul judecății cu cereri de acordare în compensare a unor noi bunuri au statuat în mod diferit în sensul că acestea ar reprezenta o modificare de acțiune, o explicitare a acesteia, ori doar o cerere de administrare de probe noi, problema de drept nefiind analizată în considerentele hotărârilor judecătorești transmise de titularul sesizării. ... 61. Astfel, prin cererea de recurs în interesul legii s-a solicitat a se da o dezlegare sub aspectul menționat, cu referire la dispozițiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează modificarea cererii de chemare în judecată. ... 62. Însă niciuna dintre hotărârile judecătorești atașate sesizării, care îndeplinesc condiția de avea caracter definitiv, conform art. 634 din Codul de procedură civilă, nu evidențiază că instanțele de judecată au făcut interpretarea ori aplicarea la speță a dispozițiilor art. 204 alin. (1) din același act normativ. ... 63. Cu alte cuvinte, deși în considerentele deciziilor se consemnează indicarea de către contestatori, în cursul judecății, a unor bunuri care au fost solicitate în compensare, nu s-a făcut dovada că există o controversă la nivelul instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea contestațiilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), respectiv al Legii nr. 165/2013, din perspectiva aplicării art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nefiind identificată vreo soluție de respingere a cererii de acordare de bunuri în compensare, în considerarea faptului că ar fi fost formulată cu depășirea termenului prevăzut pentru modificarea cererii de chemare în judecată (respectiv, primul termen la care reclamantul a fost legal citat). ... 64. De asemenea, jurisprudența anexată sesizării nu evidențiază nicio soluție de respingere a unei asemenea solicitări efectuate în faza procesuală a apelului, în considerarea faptului că cererea de acordare în compensare a unor bunuri, care nu au fost menționate la judecata în primă instanță, ar reprezenta o cerere nouă, care încalcă limitele devoluțiunii în apel sau dispozițiile speciale privind judecata în apel, în sensul art. 478 alin. (2) și (3) și art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 65. Astfel, cu referire la opinia jurisprudențială majoritară, se reține că au fost identificate de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov cinci hotărâri judecătorești, dintre care numai patru îndeplinesc condiția de a avea caracter definitiv, fiind pronunțate în apel (Decizia civilă nr. 199/Ap din 19 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, Decizia civilă nr. 271/A din 10 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția I civilă, precum și deciziile civile nr. 118 din 23 octombrie 2019 și nr. 102 din 25 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă). ... 66. În ceea ce privește Sentința civilă nr. 225/F/25 aprilie 2019, pronunțată în primă instanță de Tribunalul Cluj - Secția civilă, aflată în apel la Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă, aceasta nu poate fi considerată jurisprudență relevantă, întrucât nu îndeplinește condiția premisă de a fi definitivă, judecata în apel nefiind finalizată nici la data pronunțării prezentei decizii. ... 67. Examinând cele patru hotărâri definitive, menționate în actul de sesizare și atașate acestuia, se constată că, prin Decizia nr. 118 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, admițându-se apelul declarat de contestatori, a fost acordat, în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, un imobil care a fost indicat de apelanți în faza procesuală a apelului. Prin Decizia nr. 199/Ap din 19 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, ca urmare a admiterii apelului, iar pe fond, a admiterii contestației, s-a dispus atribuirea, în compensare, a unor imobile constând în terenuri și construcții. Însă, în considerentele deciziei nu se menționează în mod explicit momentul procesual la care au fost solicitate bunurile imobile acordate în compensare, astfel încât nu se poate conchide dacă acestea au fost solicitate și identificate ca fiind disponibile pentru prima dată în apel. Prin Decizia civilă nr. 271/A din 10 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția I civilă, a fost menținută măsura acordării de măsuri reparatorii în echivalent prin puncte valorice; cu toate acestea, instanța de apel a procedat la verificarea caracterului disponibil al bunurilor indicate în mod succesiv de reclamant la judecata în primă instanță. Cât privește Decizia nr. 102 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, nu poate fi reținută în categoria jurisprudenței relevante, întrucât soluția de admitere a apelului principal, cu consecința respingerii pe fond a cererii de chemare în judecată, a fost pronunțată în considerarea faptului că au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent (constând în atribuirea de teren în compensare), pentru construcții demolate care, deși au făcut obiectul notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, nu au fost avute în vedere la soluționarea notificării, iar dispoziția emisă de unitatea deținătoare nu a fost atacată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. ... 68. Cu referire la Decizia civilă nr. 1.821 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, care reprezintă singura hotărâre judecătorească ce a fost identificată de colegiul de conducere al aceleiași instanțe, în susținerea opiniei jurisprudențiale considerate minoritare (potrivit căreia nu pot fi solicitate în compensare, direct în calea de atac a apelului, alte bunuri decât cele cu care a fost sesizată prima instanță), se constată că aceasta a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect o contestație formulată de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru un imobil preluat abuziv, care nu era susceptibil de a fi restituit în natură, solicitându-se ca măsura reparatorie constând în puncte valorice să fie înlocuită cu măsura reparatorie constând în acordarea unui alt imobil în compensare. În faza procesuală a apelului, contestatorii au reiterat cererea de a le fi atribuite în compensare două imobile pe care le-au indicat la judecata în primă instanță; respingând apelul, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a arătat că unul dintre imobile solicitate în compensare nu se află în tabelul la care face referire art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și, în plus, se află înscris în cartea funciară pe numele unor persoane fizice, iar un alt imobil este afectat de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești. ... 69. Prin urmare, prin această hotărâre nu s-a statuat cu referire la natura cererii de acordare de bunuri în compensare ori cu referire la termenul în care această cerere poate fi formulată; cererea apelanților-contestatori nu a fost respinsă cu motivarea că ar fi fost încălcate prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau cele ale art. 478 alin. (2) și (3) și art. 479 alin. (1) din același act normativ, iar considerentele deciziei nu relevă că imobilele a căror situație juridică a fost examinată în apel ar fi fost indicate direct în fața curții de apel. ... 70. Singura problemă de drept care poate fi decelată din considerentele Deciziei civile nr. 1.821 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în problema enunțată, vizează posibilitatea acordării în compensare, pentru imobilele preluate abuziv, și a altor bunuri decât cele înscrise în lista întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013. ... 71. Însă, prin Decizia nr. 12 din 14 mai 2018, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 coroborate cu art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, că pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora. ... 72. Pe de altă parte, așa cum rezultă din cele ce precedă, Decizia civilă nr. 1.821 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, este anterioară Deciziei nr. 12 din 14 mai 2018. ... 73. Pe cale de consecință, nu poate fi primit argumentul potrivit căruia opinia jurisprudențială minoritară s-ar putea fundamenta pe considerentele unei decizii de unificare a practicii judiciare pronunțate ulterior hotărârii judecătorești care o ilustrează. ... 74. Prin urmare, se constată că nu pot fi reținute argumentele expuse de titularul sesizării în dovedirea caracterului neunitar al practicii judiciare, având în vedere că din Decizia civilă nr. 1.821 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, pretins contrară celorlalte hotărâri judecătorești analizate, nu rezultă că s-ar fi pus în discuție ori s-ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat deja, bunurile a căror situație juridică a fost analizată în apel nu au fost indicate pentru prima oară în fața instanței de control judiciar (fiind menționate în istoricul procesului la prezentarea considerentelor primei instanțe). ... 75. Din această perspectivă, se constată că hotărârea judecătorească atașată în susținerea opiniei minoritare nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii promovat. ... 76. Considerentele expuse conduc la concluzia că nu s-a făcut dovada că instanțele de judecată ar fi statuat neunitar asupra momentului procesual până la care persoana îndreptățită poate indica bunuri pe care le solicită în compensare, în fața primei instanțe ori în fața instanței de apel, și nici asupra naturii juridice a actului de procedură care cuprinde această solicitare în raport cu prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 478 alin. (2) și (3) și art. 479 alin. (1) din același act normativ, hotărârile judecătorești analizate relevând că instanțele judecătorești au examinat cererile prin care au fost indicate bunuri solicitate în compensare în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și ale art. 22^1 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, independent de momentul formulării acestora. ... 77. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, prevăzute de art. 515 din Codul procedură civilă, în acest sens fiind și jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea deciziile Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016, și nr. 20 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1071 din 18 decembrie 2018). ... ...