Decizia CCR nr. 546/2025Punctul 23
Punctul 23
23. Sub acest aspect, instanța de contencios constituțional reține că soluția legislativă criticată are ca scop încurajarea extinderii participării partidelor politice cu candidați la alegerile locale în toate circumscripțiile electorale. Obținerea rezultatelor electorale nu este condiționată de dimensiunea partidelor politice, ci de participarea acestora cu candidați în alegeri, prin care își exprimă intenția de participare la guvernare. În acest sens, art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, prevede: „Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri, potrivit legii.“ Astfel, scopul unui partid politic este acela de a-și face cunoscută politica la nivelul întregii societăți și de a duce la îndeplinire obiectivele asumate prin programul politic cu care a câștigat alegerile. Prin urmare, un partid politic își poate îndeplini obiectivele dacă se bucură de reprezentativitate la nivelul autorităților publice. ...
Sursa oficială ↗