Decizia CCR nr. 487/2025Punctul 20

20. Lipsa reglementării posibilității restituirii taxei judiciare de timbru în situațiile antereferite și tăcerea normei criticate în privința drepturilor părților din litigiile în care a fost eșalonată plata taxei judiciare de timbru constituie premisele normative care converg către realizarea unei privări a contribuabilului de „bunul“ său, aspect care se circumscrie sferei de incidență a dreptului de proprietate privată. Astfel, Curtea a constatat că măsura criticată limitează dreptul de proprietate privată al contribuabilului și, în acest scop, a realizat testul de proporționalitate structurat în jurisprudența Curții, prin care a verificat dacă măsura luată este adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea unui scop legitim, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională - asigură justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Cu privire la evaluarea respectării justului echilibru între interesele concurente, Curtea a reținut că dispozițiile criticate au dat prevalență, în mod nejustificat, interesului statului fără a ține cont de modul concret de desfășurare a litigiului din perspectiva plății taxei judiciare de timbru. Având în vedere disproporția dintre serviciul public efectiv prestat de stat și cheltuielile solicitate în raport cu acesta, exprimate sub forma taxei stabilite prin hotărârea de soluționare a ajutorului public judiciar, Curtea a constatat că, în situația analizată, taxa judiciară de timbru fixată în sarcina justițiabilului reprezintă mai degrabă o sancțiune, și nu o măsură care să exprime o congruență valorică între prestație și contraprestație. Măsura dării în debit pentru taxa stabilită prin raportare la o cerere care nu se mai judecă este de natură să afecteze dreptul de proprietate privată al justițiabilului, întrucât îi cauzează acestuia un prejudiciu material echivalent cu cuantumul taxei judiciare de timbru, pe care, în realitate, nu o mai datorează și este contrară principiului așezării juste a sarcinilor fiscale. De aceea se impune ca instanța judecătorească să verifice dacă partea mai dorește continuarea judecării cauzei după admiterea cererii sale de ajutor public judiciar, întrucât beneficiarul trebuie să aibă dreptul să renunțe la această facilitate atunci când posibilitățile financiare nu îi permit achitarea tranșelor taxei judiciare de timbru. Exercitarea acestui drept este subsumată conținutului principiului disponibilității, potrivit căruia părțile au deplina libertate de a-și exercita drepturile sau de a renunța la un anumit drept potrivit propriei aprecieri. ...