Sari la conținut

Decizia CCR nr. 484/2025Punctul 29

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.10.2025
Dosarul
1.824/270/2020

29. De altfel, Curtea reține că, potrivit anexei nr. 1 - Semnificația unor termeni în sensul prezentei legi la Legea nr. 211/2011, prin colectare separată se înțelege „colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita valorificarea sau tratarea specifică a acestora“ (pct. 7); prin deșeuri periculoase se înțelege „orice deșeuri care prezintă una sau mai multe din proprietățile periculoase prevăzute în anexa nr. 4 la lege (pct. 11); prin eliminare se înțelege „orice operațiune care nu este o operațiune de valorificare, chiar și în cazul în care una dintre consecințele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanțe sau de energie“ (pct. 12), precizându-se că „anexa nr. 2 la lege stabilește o listă a operațiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă“; prin valorificare se înțelege „orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general“ (pct. 24), precizându-se că „anexa nr. 3 la lege stabilește o listă a operațiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie