Decizia ÎCCJ nr. 41/2020 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 25.05.2020 · dosar 1.658/88/2016
Punctul VI
VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 31. În urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme nu au fost identificate decizii ale Completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și pentru soluționarea recursului în interesul legii, care să prezinte relevanță pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. ... 32. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au comunicat că nu au identificat jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, numai unele dintre ele formulând puncte de vedere sau simple opinii referitoare la aceasta, din analiza cărora rezultă opinia unanimă, potrivit căreia, atunci când se concesionează un bun aflat în proprietate publică sau privată a unei unități administrativ-teritoriale, calitatea de concesionar aparține consiliului județean, care exercită toate drepturile ce rezultă din clauzele contractuale, inclusiv pe acela de a cere rezilierea contractului. ... 33. Următoarele instanțe și-au exprimat punctul de vedere/opinia în acest sens: – curțile de apel București (Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal) și Iași (Secția de contencios administrativ și fiscal); ... – tribunalele București, Ilfov, Giurgiu (Secția civilă), Ialomița, Vaslui, Argeș (Secția civilă), Galați (Secția de contencios administrativ și fiscal), Vrancea (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), Mehedinți (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal) și Hunedoara (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal). ... ... 34. În sprijinul acestei opinii, majoritatea instanțelor au invocat principiul simetriei actelor juridice, arătând că acesta este aplicabil situației în discuție, chiar dacă dispozițiile legale suspuse interpretării nu prevăd expres. ... 35. S-a susținut astfel că, pentru respectarea acestui principiu, subiectul de drept care are capacitatea și calitatea de a încheia un act juridic este acela care are și dreptul de a hotărî sau cere, după caz, rezilierea lui; tot în baza principiului amintit, condițiile de formă prevăzute la încheierea actului trebuie respectate și pentru aplicarea sancțiunii rezilierii lui. ... 36. S-a arătat că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 91 alin. (4) lit. a) și art. 8 din Legea nr. 219/1998 rezultă că legiuitorul a instituit obligativitatea hotărârii de concesionare a unui bun proprietate publică, fără să prevadă, însă, și ipoteza rezilierii contractului de concesiune; în lipsa unei reglementări exprese, în condițiile în care, în materia concesiunii bunului proprietate publică, se prevede expres existența unei hotărâri a consiliului județean, urmează a fi aplicate principiile consacrate în dreptul civil, în speță principiul simetriei actelor juridice. ... 37. O argumentare diferită, cu excluderea aplicării principiului simetriei actelor juridice, conține punctul de vedere formulat de Curtea de Apel Iași. ... 38. Conform acestuia, în cazul nerespectării din culpă a obligațiilor asumate de către una dintre părți prin contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, partea interesată poate solicita încetarea contractului prin reziliere, însă, în cazul supus analizei, întrucât președintele consiliului județean nu este parte în contractul de concesiune, ci doar semnatar al contractului, în calitate de reprezentant al județului și al consiliului județean, nu îi pot fi recunoscute drepturi și obligații ce rezultă din contractul de concesiune, astfel că el nu are prerogativa rezilierii contractului, față de care nu este altceva decât terț. ... 39. În consecință, manifestarea de voință în sensul rezilierii unui contract de concesiune a unui bun din domeniul public județean trebuie să aparțină consiliului județean, exprimată prin hotărâre, ca expresie a drepturilor și obligațiilor pe care le au părțile contractului, nu ca manifestare a principiului simetriei actelor juridice. ... ...
Sursa oficială ↗