Decizia CCR nr. 495/2025Punctul 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.10.2025 · dosar 115/83/2020
Punctul 37
37. Totodată, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost formulată de autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 2.446D/2021, Curtea constată că aceasta ridică o problemă de admisibilitate din punctul de vedere al limitelor de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Curtea reține că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia sesizează existența unor ipoteze juridice care, în opinia lui, aduc în discuție existența unui vid legislativ, de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate. În acest sens susține că, în ceea ce privește reglementarea infracțiunii de trafic de droguri, la stabilirea pedepselor trebuie să se țină cont de două criterii, respectiv dacă infracțiunea implică cantități mari de droguri, precum și dacă infracțiunea implică drogurile cele mai dăunătoare pentru sănătate sau infracțiunea a produs vătămarea gravă a sănătății mai multor persoane. În aceste condiții, Curtea constată că analiza aspectelor anterior arătate nu este de competența instanței de control constituțional, întrucât implică un act de legiferare, care intră în competența Parlamentului, iar, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de control constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“. Având în vedere dispozițiile art. 61 din Constituție și ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate să modifice sau să completeze un text de lege, astfel că, din această perspectivă, Curtea respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000. ...
Sursa oficială ↗