Decizia CCR nr. 479/2025Punctul 49

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2025
Punctul 49
49. Introducerea condiției suplimentare de vechime în muncă este necorelată cu celelalte două condiții impuse cumulativ, respectiv cea de vechime în magistratură și vârsta, fiind neclar chiar din perspectiva unui magistrat cum se interpretează previzibil textul de lege. Astfel, o primă interpretare pe care ar putea-o primi textul este aceea că îndeplinirea condiției de vechime în muncă ar trebui să se facă în 2031. În această interpretare, prin introducerea condiției suplimentare de vechime în muncă, încă de la etapa din 2031, persoanele care au intrat la 22 ani în magistratură și fac vechimea în magistratură în 2031, vor trebui să îndeplinească suplimentar și condiția de vechime în muncă de 26 de ani și 6 luni (care crește progresiv ulterior), astfel încât această categorie în mod evident nu va îndeplini condiția de vechime în muncă în 2031 (decât dacă ar fi lucrat în timpul facultății), ceea ce înseamnă că, de fapt, începând cu anul 2031, beneficiul etapizării nu poate în mod obiectiv profita niciunei persoane care a intrat în magistratură la 22 ani, creându-se astfel o discriminare între magistrați în funcție de vârsta la care au intrat în magistratură (discriminare pe criteriu de vârstă). Într-o altă posibilă interpretare s-ar putea susține că o persoană s-ar putea pensiona începând cu vârsta de 56 de ani și 6 luni, sub condiția vechimii în muncă de cel puțin 26 de ani și 6 luni. În această interpretare, textul ar fi lipsit de utilitate practică, fiind evident că o persoană care avea vechime de 25 de ani în funcție la 47 de ani va îndeplini și condiția de vechime în muncă la 56 de ani și 6 luni. În realitate, condiția nou-introdusă este lipsită de orice logică, în oricare dintre variante s-ar putea susține că se interpretează textul. ...
Sursa oficială ↗