Decizia CCR nr. 479/2025Punctul 119

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2025
Punctul 119
119. În ceea ce privește discriminarea dintre judecătorii și procurorii civili și cei militari trebuie subliniat că diferențele de regimuri de pensionare între diverse categorii de magistrați pot fi justificate de specificitatea regimului profesional al fiecărei categorii. De exemplu, judecătorii și procurorii militari sunt supuși unor reglementări specifice, având în vedere natura activității lor, care presupune un regim specializat și o activitate ce poate implica riscuri diferite față de magistrații din cadrul instanțelor civile. De asemenea, diferitele regimuri de pensionare pentru ofițerii de poliție judiciară și magistrații civili pot fi văzute ca o consecință a specificului funcției de poliție judiciară, care presupune riscuri și responsabilități diferite. Statutul lor nu este echivalent cu cel al magistraților, iar legislația poate distinge între diverse categorii profesionale, având în vedere natura activităților lor. În acest sens, diferențele de vârstă și vechime pot fi justificate obiectiv de cerințele funcției. ...
Sursa oficială ↗