Decizia CCR nr. 479/2025Punctul 154

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2025
Punctul 154
154. În mod similar, ulterior ultimelor modificări legislative privind regimul pensiilor aplicabile în domeniul justiției, a intervenit o creștere vertiginoasă a deficitului bugetar (estimat de către Ministerul Finanțelor a depăși pragul de 10% în 2025), a datoriei publice (56,6% din produsul intern brut în iulie 2025) și a cheltuielilor bugetare referitoare la pensiile de serviciu (3,64 miliarde de lei în 2025), de natură să pună în pericol stabilitatea financiară a României, element ce justifică intervenția de urgență a Guvernului printr-un set extins de măsuri privind creșterea veniturilor și reducerea cheltuielilor bugetare. Modificările legislative cu privire la regimul pensiilor din domeniul justiției sunt doar parte componentă a acestui set de măsuri, fiind prioritizate în raport cu reformele ulterioare doar ca urmare a existenței constrângerii suplimentare generate de suspendarea plăților aferente jalonului 215 din PNRR. Noile dispoziții au drept consecință ce nu poate fi contestată scăderea cheltuielilor bugetare. Faptul că expunerea de motive anexată actului normativ nu indică o valoare exactă nu are drept cauză inexistența unui impact bugetar, așa cum argumentează Înalta Curte de Casație și Justiție, ci imposibilitatea calculării exacte a unui cuantum, având în vedere posibilitatea personalului vizat de a opta pentru continuarea activității chiar și după îndeplinirea condițiilor de pensionare, precum și faptul că valoarea pensiilor magistraților, atât potrivit normelor în vigoare, cât și potrivit normelor adoptate ca urmare a angajării răspunderii, depinde de veniturile obținute pe parcursul ultimelor luni anterioare pensionării, ce nu pot fi estimate în avans, precum și de evoluția criteriilor de indexare. ...
Sursa oficială ↗