Decizia CCR nr. 479/2025Punctul III.5

III.5. Cu privire la termenul de emitere a avizului Cu privire la intervalul temporal în care CSM trebuie să emită avizul se constată că acesta se emite „în termen de 30 de zile de la sesizare. Depășirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a termenului de emitere a avizului nu afectează valabilitatea actului“ [art. 33 alin. (2) din Legea nr. 305/2022]. În dezacord cu decizia majoritară care a realizat un veritabil reviriment jurisprudențial fără a fi îndeplinite condițiile consacrate în jurisprudența Curții, considerăm că Guvernul nu are obligația constituțională de a aștepta avizul CSM dincolo de limita termenului prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 305/2022. În virtutea principiului colaborării loiale dintre autoritățile publice, se reține că în procedura de avizare a actelor normative autoritățile publice trebuie să conlucreze și nu să întârzie adoptarea acestora. Termenul de 30 de zile este stabilit de legiuitor și nu de constituant. El a fost adoptat mai ales în considerarea unor proiecte legislative complexe, precum codurile. El nu are și nu poate avea o semnificație dilatorie în contextul adoptării actelor normative, mai ales atunci când este utilizată o procedură reglementată la nivel constituțional cu termene scurte, precum cea a angajării răspunderii Guvernului prevăzută de art. 114 din Constituție. Termenul de 30 de zile precizează obligația CSM de a emite cu celeritate respectivul aviz. Orice altă interpretare a semnificației juridice și, mai ales, constituționale, a acestui termen legal ar acorda autorităților avizatoare o putere implicită de decizie, neprevăzută de lege ori Constituție, efectul generat ducând la întârzierea procesului legislativ și chiar la limitarea competenței de legiferare a Parlamentului. În procedura legislativă pot fi uneori necesare și avize ale altor autorități publice, cum ar fi CSAT ori BNR, pentru care nici Constituția și nici legea nu au stabilit un termen înlăuntrul căruia să trebuiască a fi emise respectivele avize. Neobținerea unui astfel de aviz corelată cu o așa-zisă obligație a inițiatorului proiectului de lege de a nu legifera în lipsa avizului ar avea drept consecință juridică imposibilitatea finalizării procedurii legislative, ceea ce ar echivala cu transferarea competenței decizionale de la Parlament ori Guvern la autoritățile avizatoare. Astfel, faptul că Guvernul nu a așteptat împlinirea termenului de 30 de zile în care CSM putea emite respectivul aviz nu înseamnă că nu a acordat un interval de timp suficient acestuia pentru a-și putea exercita atribuțiile legale. Pe de altă parte, termenul de 30 de zile nu are o relevanță constituțională, ci una pur legală, ce nu impune obligații în sarcina Guvernului, ci doar a CSM, în sensul că are competența de a emite un astfel de aviz în cel mult 30 de zile (și nu după împlinirea termenului). Faptul că nu a emis un aviz într-un termen rezonabil raportat la data sesizării sale și la complexitatea actului normativ ce trebuia avizat, în condițiile în care în discuție era o procedură de angajare a răspunderii Guvernului reglementată de Constituție cu termene imperative și scurte, nu face altceva decât să demonstreze că acest termen a fost folosit de CSM cu scop dilatoriu, ceea ce nu este permis în procesul de avizare a actelor normative, proces cu caracter tehnic eminamente subsumat deciziei politice de a iniția ori de a adopta un act normativ de reglementare primară. Autoritățile publice avizatoare nu pot să întârzie sau să împiedice derularea unei proceduri de natură constituțională și să opună Guvernului necesitatea curgerii întregului interval temporal în care trebuie să emită respectivul aviz pentru ca Guvernul să își poată angaja răspunderea în condițiile art. 114 din Constituție. În cauză, poziția președintelui și a altor membri CSM era cunoscută și exprimată public, ceea ce înseamnă că eventuala prevalare de necesitatea curgerii termenului de avizare este o chestiune mai degrabă formalistă, decât de substanță. De altfel, CSM nu a procedat la emiterea avizului nici ulterior depunerii legii la Parlament, deși în privința sa nu opera nicio împiedicare de a transmite acest aviz, indiferent de propria apreciere asupra efectivității sau nu a opiniilor exprimate. Sub acest aspect trebuie reținut că natura sa juridică este aceea de aviz consultativ emis în baza unei atribuții de rang legal. Această natură juridică este cea care determină regimul juridic aplicabil și efectele sale juridice. Scopul său este acela de a oferi o perspectivă tehnică, profesională, asupra proiectului de lege și nu acela de temporiza adoptarea unei legi ori ordonanțe a Guvernului. Avizatorul (emitent al unui aviz consultativ) nu decide și nici nu poate împiedica autoritățile decidente, indiferent de soluțiile legislative pe care acestea doresc să le promoveze. În exercitarea atribuției legale de avizare, pentru care legea prevede și un termen pentru transmiterea avizului în sarcina avizatorului și nu a inițiatorului, considerăm că avizatorul, în deplină loialitate constituțională, raportându-se la conținutul și complexitatea actului normativ supus avizării, trebuie să depună toată diligența în a oferi informații detaliate, corecte, cât mai complete și documentate pentru a sprijini adoptarea unei legi de calitate, care să asigure securitatea juridică a cetățenilor, după cum inițiatorul și decidenții au obligația ca, în deplină loialitate constituțională, să depună toată diligența de a se informa cât mai detaliat, corect și complet, inclusiv prin solicitarea avizelor legale, și de a cumpăni decizia lor pentru a adopta o lege de calitate, care să asigure securitatea juridică a cetățenilor. În lumina condițiilor constituționale ale angajării răspunderii și calendarului menționat, perioada de așteptare a inițiatorului (22-29 august) poate fi apreciată ca fiind rezonabilă. Guvernul avea competența legală de a-și asuma răspunderea în fața Parlamentului asupra Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu chiar în lipsa comunicării avizului consultativ al CSM, întrucât acesta fusese solicitat de inițiator potrivit legii. Absența unui aviz în acest termen (30 august-1/3 septembrie) se înscrie în coordonatele nerespectării atribuției legale a CSM de avizare, ceea ce reflectă și o lipsă de colaborare loială a autorității avizatoare, CSM, în cadrul procesului de legiferare. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (3) și (5) raportat la art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (4) din Constituție, sub aspectul solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii și al adoptării legii în lipsa acestui aviz. ...