Decizia CCR nr. 479/2025Punctul 2

2. Pensia de serviciu reprezintă o garanție a principiului independenței justiției. În jurisprudența sa constantă, Curtea a constatat neconstituționalitatea soluțiilor legislative care vizau abrogarea dispozițiilor referitoare la pensia de serviciu pentru magistrați, invocând documente internaționale care stabilesc rolul acestora într-o societate democratică, respectiv: Principiile fundamentale privind independența magistraturii, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delincvenților (Milano, 26 august-6 septembrie 1985) și confirmate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluțiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 și nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, care prevăd în mod expres prin art. 11 că „durata mandatului judecătorilor, independența acestora, siguranța lor, remunerația corespunzătoare, condițiile de muncă, pensiile și vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege“, precum și dispozițiile art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în anul 1998, care prevăd că „În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională“. Curtea Constituțională a constatat că, „deși unele dintre documentele internaționale menționate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conțin și prin finalitățile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte și în tratate la care România este parte și, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 și 20 din Constituție“ și se află în convergență cu dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție, conform cărora „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“. Curtea a statuat că „aceste dispoziții constituționale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenței judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituție“. Prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, pronunțată în cadrul unui control de constituționalitate a priori cu privire la o lege prin care se intenționa abrogarea pensiei de serviciu a magistraților, analizând statutul constituțional și legal al judecătorilor, al procurorilor, al magistraților-asistenți și al judecătorilor Curții Constituționale, Curtea a reținut că „atât independența justiției - componenta instituțională (conceptul «independenței judecătorilor» nereferindu-se exclusiv la judecători, ci acoperind sistemul judiciar în întregime), cât și independența judecătorului - componenta individuală, implică existența unor (...) garanții, cum ar fi: statutul magistraților (condițiile de acces, procedura de numire, garanții solide care să asigure transparența procedurilor prin care sunt numiți magistrații, promovarea și transferul, suspendarea și încetarea funcției), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanțiile financiare, independența administrativă a magistraților, precum și independența puterii judecătorești față de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independența justiției include securitatea financiară a magistraților, care presupune și asigurarea unei garanții sociale, cum este pensia de serviciu a magistraților“. În concluzie, Curtea a constatat că „principiul independenței justiției apără pensia de serviciu a magistraților, ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu“. În considerentele Deciziei nr. 20 din 2 februarie 2000, Curtea a concluzionat că „statutul constituțional al magistraților - statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală“. Cu toate acestea, componenta instituțională a independenței justiției nu impune eo ipso conservarea și perpetuarea ad aeternum a ansamblului de reglementări din sistemul de pensionare a magistraților. Acest sistem cunoaște atât constante, cât și variabile sub aspectul elementelor pe care le cuprinde. Din jurisprudența Curții Constituționale se deduce că, în privința pensiilor de serviciu din sistemul justiției, constantele sunt vechimea efectivă în funcție și baza de calcul (Decizia nr. 467/2023, paragraful 116). În jurisprudența sa (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, Decizia nr. 467/2023), Curtea a fixat reperele de natură constituțională în materia pensiei de serviciu a magistraților, stabilind limitele pe care legiuitorul este ținut să le respecte în procesul de legiferare. Pornind de la premisa că principiul independenței justiției, corolar al principiului statului de drept, este garantat, la nivel constituțional, de statutul magistraților, dezvoltat prin lege organică, și impune acordarea pensiei de serviciu acestei categorii profesionale, Curtea a constatat că „orice reglementare referitoare la salarizarea și stabilirea pensiilor magistraților trebuie să respecte cele două principii, al independenței justiției și al statului de drept“. Astfel, Curtea a stabilit că: (i) doar o persoană care a avut o carieră în profesiile de magistratură poate revendica dreptul la pensia de serviciu (a se vedea paragraful 154: „atât Constituția, cât și jurisprudența Curții Constituționale care dezvoltă principiul independenței justiției consacrat de art. 124 alin. (3) și art. 145 din Legea fundamentală garantează doar pensiile de serviciu ale celor care au exercitat calitatea de judecător, judecător la Curtea Constituțională, procuror sau de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Curtea Constituțională întreaga perioadă impusă de lege, deci care au avut o carieră în respectivele profesii, nicidecum pensiile de serviciu ale altor categorii profesionale, asimilate sau cu vechime asimilată, conform dispozițiilor legale în vigoare“; ... (ii) conceptul de „carieră în magistratură“, de care se leagă indisolubil beneficiul pensiei de serviciu, nu ar trebui „diluat“ prin luarea în considerare la calculul vechimii a perioadelor în care magistratul a exercitat alte profesii juridice (paragraful 151); ... (iii) nivelul remunerării și al cuantumului pensiilor magistraților reprezintă o compensație parțială corespunzătoare interdicției exercitării unor drepturi fundamentale și incompatibilităților stabilite la nivel constituțional pe parcursul întregii cariere profesionale, cărora li se adaugă interdicțiile prevăzute de legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. Incompatibilitățile și interdicțiile inerente funcțiilor de judecător, procuror și magistrat-asistent sunt, prin severitatea lor, unice și speciale acestor funcții, fără a se regăsi în statutul altor categorii profesionale, și constituie, împreună cu regimul de remunerare (salariu și pensie) a acestei categorii profesionale, elemente de substanță a independenței justiției (paragraful 143). Curtea a reținut că, în stabilirea cuantumului pensiei de serviciu a magistraților, spre deosebire de celelalte categorii profesionale care beneficiază de pensii în regim special, legiuitorul este ținut să respecte principiul independenței justiției, sub aspectul securității financiare a magistraților, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate, fiind necesar ca legea „să garanteze judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională“ (Carta europeană privind statutul judecătorilor). Aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale fixează un obiectiv primordial, respectiv ca valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remunerații primite, ceea ce înseamnă că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat, respectiv a funcției, gradului profesional și vechimii avute (a se vedea și Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 110). În acest context trebuie amintită și recenta Hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 5 iunie 2025 din Cauza C-762/2023, RL, QN, MR, JT, VS, AX împotriva Curții de Apel București, prin care instanța europeană și-a însușit un nou principiu, respectiv garantarea unui nivel al pensiilor judecătorilor cât mai apropiat de ultimul salariu încasat, reiterând principiile similare ale Consiliului Europei și din articolul 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor. CJUE a reținut că: „faptul că judecătorii în activitate au garanția că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupție în perioada lor de activitate“. ... (iv) baza de calcul ar trebui să se limiteze la veniturile cuvenite efectiv pentru perioada de referință stabilită de lege, fără posibilitatea adăugării altor venituri salariale, de exemplu, cele cuvenite pentru perioade de timp anterioare, obținute prin hotărâri judecătorești, puse în plată în ultima lună de activitate (paragraful 153). ... Ținând seama de reperele constituționale fixate prin jurisprudența bogată și constantă, legiuitorul a adoptat Legea nr. 282/2023, în prezent în vigoare, care stabilește beneficiarii dreptului la pensia de serviciu, condițiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească cu privire la vârstă și vechimea efectivă în magistratură, iar modul de calcul al pensiei ține seama de reperele rezultate din jurisprudența instanței constituționale, cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării dispozițiilor legale neputând depăși valoarea veniturilor din ultima lună de activitate a magistratului. Legea conține norme tranzitorii, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 467/2023, care prevăd trecerea graduală la noile condiții, printr-o creștere etapizată a vârstei de pensionare și prin eliminarea treptată a vechimii realizate de magistrați în profesii juridice asimilate. Analizând reglementarea supusă controlului, reținem că aceasta vizează, pe lângă modificarea bazei de calcul al pensiei (media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 60 de luni consecutive de activitate înainte de data pensionării), modificarea cuantumului brut al pensiei, care urmează a se calcula ca procent de 55%, iar nu 80% din această bază. De asemenea, legea instituie un nou plafon maximal al cuantumului net al pensiei care scade de la 100% la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate. Mai mult, coroborat cu creșterea vârstei de pensionare, legea introduce o nouă condiție referitoare la vechime, respectiv vechimea în muncă de 35 de ani. Cu alte cuvinte, este necesar să se analizeze dacă noile condiții de calcul al pensiei, astfel cum sunt reglementate de textele de lege criticate în prezenta cauză, afectează una dintre garanțiile principiului independenței justiției, respectiv securitatea financiară a magistraților, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Observăm că, în expunerea de motive a legii, Guvernul arată că demersul legislativ are ca finalitate „reașezarea sistemului de pensii de serviciu, atât din punct de vedere al apropierii de principiul contributivității, cât și din punct de vedere al respectării principiului echității între toți beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice“, adică aceleași scopuri pe care legiuitorul le-a declarat anterior, cu fiecare ocazie în care a inițiat proceduri de abrogare a normelor care reglementau pensia de serviciu a magistraților și pe care Curtea Constituțională le-a sancționat prin constatarea neconstituționalității respectivelor norme. În acord cu primul scop propus - reașezarea pensiei de serviciu cât mai aproape de principiul contributivității - constatăm că prin aplicarea noilor dispoziții referitoare la modul de stabilire a cuantumului net al pensiei de serviciu, partea necontributivă a pensiei este diminuată drastic. Astfel, scăderea la 55% din baza de calcul și plafonarea cuantumului net al pensiei la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate, coroborate cu creșterea vârstei de pensionare și condiționarea nașterii dreptului la pensia de serviciu doar după împlinirea unei vechimi în muncă de 35 de ani, perioadă în care persoana asigurată este obligată să plătească contribuția către bugetul asigurărilor sociale, echivalează cu o cvasianulare a pensiei de serviciu, întrucât, la împlinirea vârstei de pensionare de 65 de ani, magistratul urmează să beneficieze de o pensie care în proporție covârșitoare va fi rezultatul contribuțiilor sale. Așadar, pensia de serviciu se transformă în pensie contributivă, fiind departe de a îndeplini condiția referitoare la asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Prin aplicarea noilor dispoziții legale, componenta necontributivă a pensiei de serviciu este aproape suprimată, venitul rezultat va fi cu mult inferior remunerației primite în perioada de activitate, cuantumul pensiei fiind în mod substanțial afectat. Noul regim de calcul diminuează brutal compensația recunoscută și acordată în considerarea incompatibilităților, a interdicțiilor, a responsabilităților și a riscurilor pe care le implică exercitarea acestei profesii și golește de conținut însăși noțiunea de pensie de serviciu a magistraților. În mod implicit este anihilat și scopul pentru care aceasta a fost instituită, respectiv pentru a încuraja stabilitatea în serviciu și formarea unei cariere într-un domeniu extrem de restrictiv, caracterul stimulator al acesteia reflectându-se în modul de determinare a cuantumului în raport cu indemnizația avută la data ieșirii la pensie. Având în vedere reperele constituționale enunțate în jurisprudența sa, constatăm că legiuitorul și-a depășit marja proprie de apreciere în materia reglementării pensiilor de serviciu ale magistraților, anulând compensația parțială atribuită în considerarea specificului profesiei de magistrat, cu încălcarea principiului independenței justiției, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție. Așa cum a statuat deja Curtea, dispozițiile constituționale privind independența justiției și statutul magistraților nu pot avea doar un caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii pentru Parlament, care are obligația de a legifera măsuri corespunzătoare prin care să asigure, în mod real și efectiv, independența justiției, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție. În consecință, constatăm că actul normativ supus controlului de constituționalitate, care are ca efect indirect anularea pensiei de serviciu a magistraților, este contrar art. 124 alin. (3) din Constituție, care prevede că „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“. Cu privire la al doilea scop al legii, respectiv înlăturarea inechităților din sistemul public de pensii, se observă că legea nu numai că nu îl atinge, dar ajunge să îl pervertească, adâncind inechitățile din cadrul categoriei profesionale a magistraților. În primul rând, având în vedere modul în care a fost concepută, deși legea se intitulează „pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu“, reglementarea vizează exclusiv categoria profesională a magistraților. Măsura nu este generată de circumstanțe excepționale, nu are legătură cu „eliminarea inechităților din sistemul public de pensii“ sau cu „îndeplinirea condițiilor prevăzute de jalonul 215 din cadrul Planului național de redresare și reziliență“, așa cum Guvernul justifică în expunerea de motive, ci reprezintă o cvasisancțiune întemeiată pe o așa-numită justiție socială, care afectează însăși substanța dreptului la pensia de serviciu a acestei categorii profesionale. Ca urmare a noilor reglementări, deși magistrații sunt singura categorie profesională pentru care beneficiul pensiei într-un cuantum cât mai apropiat de acela al ultimei remunerații este protejat prin statutul lor constituțional, întemeiat pe principiul independenței justiției, pensiile de serviciu ale acestora devin pensiile cu cea mai mică rată de înlocuire dintre toate pensiile de serviciu (pentru celelalte categorii de pensii speciale, cuantumul stabilit de lege fiind de 65% din media veniturilor brute pe o anumită perioadă, plafonul pensiei nete fiind venitul din ultima lună de activitate). Mai mult, din perspectiva obligației de a respecta principiul nediscriminării, dispoziția legală care vizează introducerea unei condiții suplimentare de pensionare privind vechimea, respectiv vechimea în muncă de 35 ani, ignoră faptul că pentru niciuna dintre celelalte categorii profesionale cu statut special beneficiare de pensii în alt regim decât cel public de pensii nu este reglementată o asemenea condiție. De asemenea, cu privire la normele tranzitorii, care urmează a produce efecte în intervalul 1 octombrie 2025-31 decembrie 2036, trebuie avut în vedere faptul că pentru nicio altă etapizare a creșterii vârstei de pensionare realizată prin actele normative adoptate până în prezent, fie că este vorba de sistemul public de pensionare, fie de sisteme speciale de pensionare, nu au fost avute vreodată în vedere perioade precum cele prevăzute de legea supusă controlului (creșterea vârstei de pensionare cu 18 ani într-un interval temporal de 11 ani și 3 luni). Dimpotrivă, perioadele pentru tranziție nu numai că au fost mult mai mari, dar au fost și direct proporționale cu diferența de ani cu care se majora vârsta de pensionare, pentru a permite destinatarilor normelor o perioadă rezonabilă de conformare la noile exigențe legale. În cazul de față, deși vârsta de pensionare crește cu 18 ani (chiar dacă legea aflată în vigoare prevede ca vârstă de pensionare 60 de ani, prin intrarea în vigoare a noii legi, nu avem doar o creștere de 5 ani a vârstei de pensionare, întrucât norma tranzitorie conținută de legea în vigoare nu și-a epuizat efectele), perioada de tranziție este mai mică de 12 ani, într-un raport invers proporțional care creează discrepanțe majore între generații foarte apropiate de magistrați, de natură să înfrângă caracterul echitabil al normelor. În al doilea rând, reglementând noile dispoziții, legiuitorul pornește de la premisa greșită că pensia de serviciu a magistraților generează o inechitate în sistemul public de pensii, constituind practic un privilegiu. Dincolo de aspectul general acceptat că pensia de serviciu a magistratului nu se întemeiază pe principiul contributivității, care constituie fundamentul sistemului public de pensii, ci pe statutul constituțional al profesiei de magistrat, legiuitorul ignoră cu bună știință jurisprudența vastă și consecventă a Curții Constituționale în ceea ce privește rațiunea instituirii pensiilor de serviciu ale magistraților. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, pronunțată în cadrul unui control de constituționalitate a priori cu privire la o lege prin care se abroga pensia de serviciu a magistraților, Curtea a reținut că pensia de serviciu a fost instituită în vederea stimulării stabilității în serviciu și a formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor legale, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraților care, în privința totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. De asemenea, „instituirea pensiei de serviciu [...] este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună [...] magistrații. Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând [...] magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității“. Curtea a constatat că „reglementarea în vigoare [...] a pensiei de serviciu pentru magistrați, cu diferențele pe care această pensie le prezintă față de pensia comună de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. Această constatare se bazează pe specificul [...] activității [...] magistraților, care [...] impune [...] obligații și interdicții severe, precum și riscuri sporite, ceea ce justifică în mod obiectiv și rezonabil o diferențiere a regimului juridic de pensionare față de regimul stabilit pentru alți asigurați care nu sunt supuși acelorași exigențe, restricții și riscuri“. Reținând motivele care justifică și impun acordarea pensiei de serviciu, Curtea a constatat că aceasta „nu reprezintă un privilegiu“, tratamentul juridic diferit aplicabil magistraților sub aspectul dreptului la pensie fiind întemeiat pe statutul diferit și pe specificul activității acestei categorii profesionale. De asemenea, printr-o jurisprudență constantă în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori (a se vedea Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, Decizia nr. 574 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 2 iulie 2019), Curtea a reiterat că „reglementarea regimului juridic al pensiilor de serviciu într-un mod diferit decât cel propriu sistemului general al asigurărilor sociale nu constituie o discriminare în sensul art. 16 alin. (1) din Constituție“, faptul că, „la acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanța pentru societate a activității desfășurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate și răspundere, precum și de incompatibilități și interdicții specifice“, că pensia de serviciu „a fost instituită în vederea stimulării stabilității în serviciu și formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor menționate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraților care, în privința totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură“. Raționamentul pe care se întemeiază soluțiile pronunțate anterior de Curtea Constituțională demonstrează motivat faptul că pensia de serviciu a magistraților nu reprezintă un privilegiu, ci o măsură justificată juridic și social, beneficiul pensiei fiind o consecință a exercitării profesiei, iar nu o favoare, un drept necuvenit, acordat în mod arbitrar unei categorii favorizate. Acest beneficiu rezultă din natura activității de magistrat, ce implică un grad sporit de responsabilitate, stres și volum de muncă, alături de o serie de restricții în viața personală și profesională. Este evident că, prin instituirea noilor reglementări cu impact direct asupra înseși existenței pensiei de serviciu a magistraților, legiuitorul nesocotește jurisprudența constantă a instanței constituționale care a stabilit fără echivoc că independența justiției, ca garanție constituțională a principiului statului de drept, include securitatea financiară a magistraților. Din această perspectivă, actul normativ criticat încalcă în mod flagrant caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, nesocotind dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție. În fine, așa cum remarcă și Consiliul Legislativ, în avizul negativ cu privire la lege, ca urmare a intrării în vigoare a noilor dispoziții legale, în dreptul pozitiv vor coexista trei regimuri distincte de pensionare a magistraților, сееа ce conduce la nesocotirea principiilor stabilității și securității juridice și creează discrepanțe între generațiile de magistrați. Astfel, o primă categorie de magistrați va beneficia de pensia de serviciu conform reglementărilor valabile până la 1 ianuarie 2024, a doua categorie în temeiul Legii nr. 282/2023, aplicabilă între 1 ianuarie 2024 și momentul intrării în vigoare a noii legi, iar cea de-a treia categorie va ieși la pensie în condițiile stabilite de aceasta din urmă. Având în vedere diferențele majore dintre cele trei regimuri și lipsa unor motive obiective care să justifice condiții atât de divergente pentru magistrații aflați în situații similare, cadrul normativ va genera discriminări evidente cu privire la elemente esențiale ale statutului lor, încălcând astfel principiul constituțional al egalității în drepturi. În concluzie, legea se îndepărtează de la reperele constituționale incidente în ceea ce privește pensiile de serviciu ale magistraților, respectiv asigurarea unor venituri din pensie apropiate celor pe care persoana le avea în perioada în care era în activitate, care să răspundă necesității de securitate financiară a magistratului, încălcând, astfel, componenta instituțională a independenței justiției, ceea ce determină nerespectarea prevederilor art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) și (5) , precum și art. 147 alin. (4) din Constituție. ...