Decizia CCR nr. 469/2025Punctul 7
Punctul 7
7. Persoanele îndreptățite la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie în baza unor adeverințe care atestă veniturile brute și plata CAS la nivelul acestor venituri, în temeiul legislației specifice, pe de o parte, și persoanele îndreptățite la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie în baza unor adeverințe care atestă obținerea unor venituri brute, dar nu atestă plata CAS, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie în temeiul legislației naționale, așa cum a fost amendată de jurisprudența instanței supreme și a Curții Constituționale. În acest context trebuie stabilit dacă valorificarea diferită a celor două tipuri de adeverințe, care, în mod evident, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, constituie sau nu o discriminare, dat fiind faptul că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. ...
Sursa oficială ↗