Decizia CCR nr. 461/2025Punctul 17
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.10.2025
- Dosarul
- 162/96/2018
17. Totodată, Curtea a reținut că imparțialitatea, transparența și corectitudinea expertizei sunt asigurate prin respectarea condițiilor impuse de normele procesual penale aplicabile întocmirii raportului de expertiză. În acest sens, Curtea a reținut că legiuitorul a instituit o serie de incompatibilități privind calitatea de expert, stipulând la art. 174 din Codul de procedură penală că nicio persoană aflată într-una din situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 64 din același act normativ nu poate fi desemnată ca expert. În cazul în care o astfel de persoană a fost totuși desemnată, hotărârea instanței nu poate avea la bază constatările și concluziile acesteia. Totodată, aceeași persoană nu poate avea, în cadrul aceleiași cauze, și calitatea de expert desemnat de organul judiciar, și calitatea de expert recomandat de una dintre părți. De asemenea, nu poate fi desemnată ca expert parte o persoană care lucrează în aceeași instituție medico-legală, același institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea respectivei instituții la solicitarea organului judiciar. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.