Decizia CCR nr. 414/2025Punctul 102

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.10.2025 · dosar 4.027A/2025
Punctul 102
102. Faptul că legiuitorul a intervenit, prin art. II pct. 1 din legea criticată, asupra modalității de decontare a serviciilor medicale de spitalizare în regim de spitalizare de zi, reducând sfera generală și nelimitată (în prezent) a pacienților beneficiari doar la anumiți pacienți cu anumite boli (grave) sau incluși în anumite programe naționale de sănătate sau că la art. II pct. 3 a redus posibilitatea de decontare la o singură investigație paraclinică de înaltă performanță și de medicină nucleară de către un singur pacient purtător al bolilor expres enumerate, în decursul unui an, nu demonstrează faptul că statul și-a neglijat sau chiar a negat obligația sa de a asigura dreptul fundamental al cetățenilor la ocrotirea sănătății. Dimpotrivă, dat fiind contextul economic actual, caracterizat printr-un deficit de mari proporții al bugetului general consolidat, legiuitorul a urmărit să asigure minimul necesar de servicii medicale, decontat în mod egal pentru acele categorii de pacienți care se înscriu în același criteriu obiectiv de gravitate a bolii, dar în limita resurselor disponibile. Având în vedere și considerentele expuse anterior, prin care se arată că obligațiile statului în asigurarea dreptului la ocrotirea sănătății nu pot fi absolutizate sau idealizate, Curtea va respinge, ca neîntemeiate, și aceste critici de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗