Decizia CCR nr. 412/2025Punctul 39

39. Astfel, se arată că dispozițiile art. 1 alin. (6) din legea criticată prevăd obligația conducerilor celor trei autorități de a prezenta un raport, respectiv o notă de informare, prin care să se detalieze o nouă grilă de salarizare care să prevadă o reducere salarială a personalului, fără, însă, a reglementa demersul ulterior care ar trebui realizat pentru modificarea raporturilor de muncă ale personalului, modificare care să reflecte noua grilă de salarizare, în condițiile în care acest element al raportului de muncă formează obiectul negocierilor individuale și colective. Mai exact, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute de lege ale contractului individual de muncă în timpul executării acestuia impune încheierea unui act adițional la contract, anterior producerii modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil. Așadar, deși legiuitorul nu a înțeles să prevadă în mod expres în cuprinsul normei criticate modificările contractuale care ar trebui realizate, impunând doar conducerilor celor trei autorități să realizeze noi organigrame și grile de salarizare (transpunerea acestor acțiuni în cadrul raporturilor de muncă individuale reprezentând rezultatul unei interpretări pe cale de consecință, iar nu un caracter expres), norma în cauză nici nu stabilește procedura care ar trebui urmată în vederea încheierii unor acte de dreptul muncii de natură bilaterală. În acest fel, destinatarii normei sunt lipsiți de previzibilitatea care ar trebui să caracterizeze norma legală, atribut de natură să permită acestora să identifice conduita legală care ar trebui urmată în vederea îndeplinirii scopului legii. ...