Decizia CCR nr. 386/2025Punctul 14

14. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, astfel cum reiese din cuprinsul normativ al art. 646 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta consacră dreptul creditorului de a lua cunoștință despre actele dosarului de executare, deci inclusiv despre adresa de poprire comunicată terțului poprit și dovada de comunicare a acesteia. Curtea a subliniat că executarea silită este parte a procesului civil ce cunoaște, ca regulă generală, două faze, cognitio și executio, iar părțile au obligația de a urmări finalizarea procesului și în faza executării silite, în acest sens fiind prevederile art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și cele ale art. 12 din același cod, care prevăd obligația exercitării drepturilor procedurale cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Așa fiind, obligația vizând cea de-a doua sintagmă constituie o dezvoltare a primei sintagme, punându-se accent pe celeritatea procedurilor judiciare, a cărei respectare incumbă atât organelor judiciare, cât și celorlalți participanți la procesul civil. Creditorul este direct interesat de realizarea executării silite, în toate formele de executare prevăzute de lege, el fiind cel care indică executorului judecătoresc, prin cererea de executare silită, modalitățile de executare. În condițiile în care creditorul solicită executarea silită prin poprire, acesta își asumă rigorile acestei proceduri, inclusiv posibilitatea formulării unei cereri de validare a popririi, în cazul în care terțul poprit nu se conformează adresei de poprire. Simpla împrejurare că, pentru a formula cererea de validare a popririi în termen procedural, creditorul trebuie să își exercite un drept prevăzut de lege, respectiv cel de a lua cunoștință despre actele de executare, nu poate constitui un impediment pentru realizarea efectivă a dreptului la instanță. ...