Sari la conținut

Decizia CCR nr. 383/2025Punctul 26

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.09.2025
Dosarul
1.535/193/2020

26. În ceea ce privește critica autorilor excepției privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) , ale art. 20 raportate la art. 7 paragraful 1 din Convenție, precum și ale art. 73 alin. (3) lit. h) din perspectiva sancționării unei fapte care nu este prevăzută de legea penală, respectiv consumul de băuturi alcoolice sau alte substanțe psihoactive între momentul producerii accidentului și testarea sau prelevarea de mostre biologice, Curtea reține că prin textul criticat nu este incriminată o nouă faptă, ci legiuitorul instituie o prezumție legală, potrivit căreia rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului. Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la exigențele de calitate a legii, prin Decizia nr. 559 din 14 septembrie 2021, paragraful 18, și prin Decizia nr. 577 din 9 iulie 2020, paragraful 16, precitate, Curtea a constatat că normele de lege criticate sunt redactate cu suficientă precizie și claritate, de natură să permită destinatarilor să își conformeze conduita și să înțeleagă consecințele ce decurg din nerespectarea normelor prescrise. Astfel, Curtea constată că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) , ale art. 20 raportate la art. 7 paragraful 1 din Convenție și nici cele ale art. 73 alin. (3) lit. h) din perspectiva sancționării unei fapte care nu este prevăzută de legea penală. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie