Sari la conținut

Decizia CCR nr. 380/2025Punctul 39

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.09.2025
Dosarul
3.134A/2025

39. Cât privește diferența specifică sub aspectul configurației normative a legii în cele două forme ale Senatului și ale Camerei Deputaților (criteriul cantitativ, de formă), Curtea reține că aceasta se rezumă la un singur punct introdus de Camera decizională în cadrul articolului unic al legii, respectiv pct. 6, și constată că această intervenție nu este semnificativă - condiție stabilită prin jurisprudența în materie a Curții Constituționale. În plus, introducerea prevederilor cuprinse la articolul unic pct. 6 din legea criticată a fost justificată în raportul comisiei sesizate în fond a Camerei Deputaților prin necesitatea de a se asigura sustenabilitatea financiară a cluburilor sportive, în condițiile în care art. XXVIII din Legea nr. 296/2023, la care face referire, stabilește anumite garanții cu privire la cheltuielile cu activitățile sportive realizate de autoritățile publice locale și ale celor finanțate din fonduri publice. Prin urmare, și această intervenție a fost necesară pentru o aplicare coerentă și unitară a legislației în materie și pentru sporirea sustenabilității finanțării activităților sportive. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie