Decizia CCR nr. 380/2025Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.09.2025 · dosar 3.134A/2025
Punctul 29
29. Relevant pentru analiza de față este faptul că unul dintre aceste texte nou-introduse de Senat, respectiv articolul unic pct. 1 din lege, a modificat art. 18^1 alin. (2) din Legea nr. 69/2000. În redactarea în vigoare a acestui text sunt enumerate în cuprinsul lit. a) -h) entitățile pentru care se pot aloca sume din bugetul local prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale. Senatul a modificat lit. b) din acest text prin adăugarea unei teze finale, incluzând astfel în această listă și „cluburile sportive de drept privat constituite din una sau mai multe unități administrativ-teritoriale ori universități, cluburi sportive la care unul dintre membrii asociați poate fi chiar unitatea administrativ-teritorială finanțatoare.“ Amendamentul a fost adoptat de comisia sesizată în fond (Comisia pentru tineret și sport) din Senat, însă nu beneficiază și de o motivare corespunzătoare în cuprinsul raportului întocmit. ...
Sursa oficială ↗