Decizia ÎCCJ nr. 5/2020 (RIL)Punctul V

V. Jurisprudența Curții Constituționale 16. În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității dispozițiilor art. 969 dinCodul civil din 1864, respingând excepțiile de neconstituționalitate formulate. ... 17. Astfel, răspunzând criticii potrivit căreia textul de lege este în contradicție cu dispozițiile constituționale care conferă Parlamentului rolul de unică autoritate legiuitoare a statului, deoarece permite unor persoane fizice sau juridice să încheie convenții care au putere de lege, Curtea Constituțională a reținut că încheierea unei convenții, fiind guvernată de principiul libertății contractuale, părțile unui contract pot să determine, prin voința lor, clauzele contractuale și efectele pe care acestea urmează să le producă. Convenția astfel încheiată se impune părților întocmai ca și legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ. Prevederea legală criticată nu pune în discuție rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, ci se referă la principiul pacta sunt servanda, privitor la forța obligatorie a convențiilor civile, care trebuie să se circumscrie legii, ca act normativ emis de autoritatea legiuitoare (deciziile nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nr. 1.531 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 30 noiembrie 2011, nr. 313 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, nr. 296 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 27 iunie 2013 etc.). ... 18. Curtea Constituțională nu a fost învestită cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1604 și 1618 din Codul civil din 1864. ... 19. Referitor la Legea nr. 348/2004, doar dispozițiile art. 5 alin. (5) din acest act normativ au făcut obiectul controlului de constituționalitate, excepția cu acest obiect fiind respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 701 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017. ... 20. În ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2007, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ, excepție care a fost respinsă prin Decizia nr. 168 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 20 mai 2019, relevante fiind paragrafele 18-27, redate în continuare: „18. Pe de altă parte, distinct de acest instrument autonom de economisire, potrivit pct. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.187/1962, publicată în Colecția de hotărâri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române, anul XI, nr. 37 din 3 decembrie 1962, abrogată prin articolul unic din Hotărârea Guvernului nr. 735/1997 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 24 noiembrie 1997, a mai fost reglementat un alt tip de contract de depozit neregulat, denumit «Libret de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme», la care se acorda o dobândă de 4% pe an, din care 2% se atribuia cu titlu de dobândă depunătorilor, iar 2% se folosea de C.E.C. pentru constituirea unui fond de câștiguri în autoturisme, câștiguri atribuite pe bază de tragere la sorți. 19. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia invocă încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, fiind nemulțumiți de faptul că în obiectul de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 nu au intrat și depozitele constituite la Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.), în vederea economisirii, respectiv acele depozite purtătoare de dobândă, acordată anual, o parte sub formă de numerar, iar altă parte utilizată pentru constituirea fondului de câștiguri în autoturisme, acordate prin trageri la sorți, organizate la fiecare scadență a dobânzii, potrivit art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.187/1962, anterior menționată (libretele de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme). 20. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, deși cele două categorii de librete de economisire (libretul de economii constituit în vederea achiziționării de autoturisme, respectiv libretul de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme) aveau aceeași natură juridică, fiind contracte de depozit neregulat, constituite în scop de economisire, totuși acestea generau situații juridice diferite pentru deponenți. Astfel, în cazul depozitului constituit în vederea achiziționării de autoturisme, deponentul nu putea retrage suma depusă, în caz contrar pierzând dreptul de prioritate pe lista viitorilor cumpărători. Așadar, în acest caz, depozitul devenea scadent doar când se constituia suma necesară achiziționării unui autoturism, respectiv la finalul perioadei contractuale. În acest sens, și în prezent actul normativ criticat menține condiția neafectării soldului inițial [art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2007], respectiv de a nu fi fost efectuate retrageri din contul curent constituit cu acest scop. 21. Pe de altă parte, în cazul depozitelor cu dobândă și câștiguri în autoturisme, acestea urmau regimul juridic al unor depozite cu dobândă, cu posibilitatea retragerii sumei inițiale, precum și a dobânzii, la fiecare termen de scadență, iar câștigurile în autoturisme erau doar un efect al elementului aleatoriu - tragerea la sorți, care se adăuga la contractul de depozit neregulat. 22. Curtea reține faptul că, deși un procent din dobândă se atribuia depunătorilor, iar alt procent se folosea de către C.E.C. pentru constituirea fondului de câștiguri în autoturisme, aceasta nu justifică instituirea aceluiași tratament juridic. Cele două categorii de deponenți se găseau în situații juridice diferite, generate de utilizarea unor instrumente financiare diferite, respectiv, pe de o parte, un depozit cu dobândă, cu posibilitatea retragerii întregii sume de bani economisite, la fiecare scadență a dobânzii, iar câștigul unui autoturism, prin tragere la sorți, fiind doar un avantaj al acestui tip de depozit (situație în care se regăsesc autorii excepției de neconstituționalitate). Pe de altă parte, exista depozitul al cărui scop era achiziționarea de autoturisme, scop ce era atins doar când depozitul devenea scadent, prin economisirea sumei necesare achiziționării autoturismului, fără posibilitatea retragerii soldului sau a dobânzii pe perioada derulării contractului de depozit (ipoteza de reglementare a actului normativ criticat). 23. Astfel, Curtea reține că situația juridică diferită este de natură a justifica opțiunea diferită de reglementare a legiuitorului. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. De asemenea, în jurisprudența Curții s-a mai reținut că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui, iar principiul egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta «inegalitățile de fapt» dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit, Convenția lăsând statului contractant o astfel de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11, introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012). 24. Astfel, aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, având în vedere faptul că regimul juridic al celor două contracte de depozit neregulat era diferit, Curtea reține că instituirea cadrului legal care să permită persoanelor fizice care au efectuat depuneri de sume la C.E.C., în vederea achiziționării de autoturisme, de a beneficia de restituirea sumelor astfel constituite intră în competența de legiferare a legiuitorului, acesta fiind liber să stabilească condițiile de acordare a despăgubirilor pentru astfel de depozite. 25. Pentru aceleași considerente, în cauză nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) teza a doua privind garantarea și ocrotirea în mod egal a proprietății private. De altfel, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, din prevederile art. 1 - Protecția proprietății, cuprins în Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu se deduce o obligație generală a statului de a menține, printr-o indexare sistematică, puterea de cumpărare a sumelor depuse la bănci sau la organisme internaționale, iar prevederile art. 1 din același protocol nu se referă la dreptul de a deveni proprietarul unui bun (a se vedea decizia cu privire la Cererea nr. 34.746/97, introdusă de Asociația pentru protecția cumpărătorilor de autoturisme și alții împotriva României). De asemenea dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză. 26. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție, în motivarea excepției de neconstituționalitate nu se arată, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituționale și textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută, Curtea Constituțională neputându-se substitui autorului excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituționale invocate nu susțin prin ele însele neconstituționalitatea textelor de lege criticate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 27. De altfel, Curtea mai reține că nemulțumirea autorilor excepției vizează strict opțiunea legiuitorului de circumstanțiere a sferei de cuprindere a beneficiarilor de despăgubiri bănești, pentru depozitele constituite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., până la data de 15 februarie 1992, aspect care excedează controlului de constituționalitate. Așa cum a reținut în jurisprudența sa, Curtea Constituțională nu își poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea altor prevederi la cele instituite, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.“ ... ...