Decizia CCR nr. 352/2025Punctul 53
Punctul 53
53. Sub aspectul instituirii unor garanții necesare și adecvate pentru protecția dreptului de proprietate al statului, Curtea observă că legea supusă controlului de constituționalitate prevede o transmitere gratuită sub condiție, în sensul că art. 4 din lege interzice înstrăinarea „terenurilor“ supuse transferului, în timp ce art. 5 stabilește sancțiunea în cazul încălcării acestei interdicții, în sensul că „bunurile“ prevăzute de lege trec de drept în proprietatea publică a statului. Rezultă, așadar, instituirea unei inalienabilități perpetue, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute și revenirea bunurilor la situația juridică anterioară. În consecință, Curtea reține că legea supusă controlului de constituționalitate reglementează garanții pentru ducerea la îndeplinire a finalității urmărite prin transferul realizat și pentru protecția sporită a unor bunuri afectate unui scop de interes public. ...
Sursa oficială ↗