Decizia CCR nr. 304/2025Punctul 14

14. În ipoteza mai sus menționată rezultă că, prin voința legiuitorului, a fost înlăturată de la examinarea posibilității acordării beneficiului liberării condiționate numai condiția stăruinței în muncă, aceasta fiind justificată prin particularitatea situațiilor care pot interveni, și anume a condamnaților care nu au fost niciodată folosiți la muncă sau a celor care, deși au fost folosiți la muncă, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei în care au fost folosiți și indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibilă continuarea muncii. Inexistența condiției stăruinței în muncă în cazul mai sus precizat exclude considerarea ca executată, pe baza muncii prestate, a unei părți din pedeapsă, consecința fiind aceea că persoana condamnată trebuie să execute fracțiunea întreagă corespunzătoare pedepsei, în condițiile art. 59 alin. 1 și ale art. 59^1 alin. 1 din Codul penal din 1969. Așa încât, dispozițiile art. 59 alin. 2 teza a doua și, respectiv, ale art. 59^1 alin. 2 teza a doua din Codul penal din 1969 - în care se specifică în mod concret fracțiunile reduse pe care trebuie să le execute efectiv, față de cuantumul pedepsei ce nu depășește 10 ani și, respectiv, când pedeapsa este mai mare de 10 ani, în raport cu partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate - nu le sunt aplicabile condamnaților care nu mai pot fi folosiți la muncă din cauza stării de sănătate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 25 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). ...