Decizia ÎCCJ nr. 22/2019 (HP)Punctul XI

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Soluția propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila - Secția penală, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate.“ În esență, s-a reținut că prin dispozitivul și considerentele a două hotărâri prealabile și a unei decizii în interesul legii anterioare instanța supremă a statuat asupra problemelor de drept generate de dificultăți în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, iar aceste decizii conțin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept supuse analizei. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu privire la sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate“, reține următoarele: Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate în continuare. Din interpretarea sistemică a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală reies patru condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, și anume: A) întrebarea să fie formulată în cursul judecății și de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al unei curți de apel sau tribunal; ... B) cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... C) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective; ... D) Înalta Curte să nu fi statuat anterior asupra acelei chestiuni printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... Se constată că sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în ceea ce privește problema de drept supusă discuției, este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-un recurs în interesul legii și prin două hotărâri prealabile asupra problemelor de drept generate de dificultăți în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, ridicate inoportun și de către instanța de trimitere, în accepțiunea atribuită acestei condiții de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală (punctul D). Concret, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca „Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“, presupune ca instanța supremă să nu fi statuat prin dispozitivul și considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conțin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă. În acest sens, prin Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că îndeplinirea acestei condiții se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, ci și pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. În speță, deși chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, se apreciază că nu este necesară intervenția instanței supreme, fiind deja pronunțate trei decizii, care prezintă criteriile pe baza cărora instanța de trimitere poate soluționa problema de drept. Convergent, instanța supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 17 din 10 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 29 iunie 2017, a reținut că, deși nu există o hotărâre prealabilă sau o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunii de drept ridicate de instanța de trimitere, dezlegarea acesteia rezultă în mod implicit dintr-o astfel de decizie, pronunțată anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a mai reținut că atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, își păstrează valabilitatea și în condițiile noului Cod de procedură penală, fiind pe deplin aplicabile mutatis mutandis și în cauza în care s-a făcut sesizarea. Astfel, din perspectiva celor ce preced relativ la situația supusă analizei se observă că prin: – Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare; ... – Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat, în dispozitivul deciziei menționate, următoarele: competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală; ... – Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. ... În aceste condiții, instanța de trimitere sesizează instanța supremă cu o chestiune de drept, respectiv „În aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate“, care putea fi soluționată prin intermediul deciziilor sus-menționate, din considerentele și dispozitivul cărora decurge, fără a fi necesar un raționament logico-juridic complex, răspunsul pentru prezenta problemă de drept. Mai exact, calificarea cu caracter general a zilelor compensatorii drept „cauză de micșorare a pedepsei“, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de particularitățile contestației la executare, constituie un element decisiv și suficient care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept și să permită instanței de trimitere soluționarea pe fond a contestației la executare. Constatând neîndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, respectiv dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere și o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment și în privința căreia nu au fost aplicabile dispozițiile legale referitoare la instituția liberării condiționate. ...