Sari la conținut

Decizia CCR nr. 279/2025Punctul 38

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.05.2025
Dosarul
1.946/109/2020

38. În privința susținerilor referitoare la afectarea unui drept constituțional - dreptul la muncă - a cărui componentă esențială este salariul, dar și cu privire la atingeri aduse independenței justiției, prin amânarea intrării în vigoare a dispozițiilor privind pensia anticipată a magistraților, Guvernul apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Dreptul la tipul de pensie reglementat prin alin. (3) al art. 82, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018, nu s-a născut atât timp cât legea nu a intrat în vigoare. Nu se poate susține că dreptul este afectat dacă acesta nu există. În plus, prin această ordonanță de urgență nu a fost eliminat beneficiul pensiei de serviciu al magistraților, fiind în prezent în vigoare prevederi legale prin care se reglementează pensia de serviciu în favoarea magistraților (art. 82 din Legea nr. 303/2004), într-un cuantum apropiat de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea în calitate de magistrat, așa cum stabilește Curtea Constituțională în Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie