Decizia CCR nr. 279/2025Punctul 57

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.05.2025 · dosar 1.946/109/2020
Punctul 57
57. Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (5) din Constituție și ale art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Curtea, analizând fișa legislativă a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2018, a observat că aceasta a fost adoptată în ședința de Guvern din 15 octombrie 2018, iar proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență a fost transmis Camerei Deputaților, pentru dezbatere, cu Adresa nr. E189 din 16 octombrie 2021. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018. Prin urmare, au fost întrunite cele două condiții cumulative necesare intrării în vigoare a ordonanței de urgență, astfel încât nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗