Decizia ÎCCJ nr. 23/2019 (RIL)Punctul VIII

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 14.10.2019 · dosar 845/1/2017
Punctul VIII
VIII. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiștii consultați 34. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași - Facultatea de Drept a considerat că un înscris care nu cuprinde nici semnătura olografă, nici semnătura electronică extinsă a părților nu poate constitui titlu executoriu, semnătura constituind o condiție de regularitate exterioară, a cărei lipsă atrage nevalabilitatea înscrisului; or, un instrumentum nu poate fi considerat titlu executoriu dacă nu îndeplinește în primul rând condițiile pentru a fi un înscris sub semnătură privată. ... 35. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a apreciat că un contract privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu, în măsura în care respectă cerințele legii speciale care îi conferă acest caracter, printre altele art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau art. 51 alin. (1) din Legea nr. 93/2009. ... 36. Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca - Facultatea de Drept a arătat că înscrisurile pe suport informatic/digitalizat care marchează încheierea contractului de servicii financiare la distanță între creditorul profesionist și consumator nu pot avea valoarea de titlu executoriu, în contextul absenței semnăturii olografe/semnăturii electronice extinse a consumatorului debitor, nu doar lipsa acesteia refuzându-i recunoașterea sa ca înscris sub semnătură chiar și într-o procedură necontencioasă, cum este procedura încuviințării executării silite, ci absența parametrilor tehnici univoci care să facă nealterabil unilateral documentul emis în format digital, în acest sens fiind avute în vedere statuările Curții Constituționale din Decizia nr. 458/2009. ... 37. În opinia științifică întocmită de prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan la solicitarea B.N.P. Paribas Personal Finance - S.A. - Sucursala București s-a reținut că prevederile legale incidente, anume - art. 1.186 alin. (1) și 1.200 din Codul civil, art. 3 lit. a) , b) , e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, art. 52 din Legea nr. 93/2009, art. 282 alin. (1) , art. 284 alin. (1) , art. 638 alin. (1) pct. 4 și art. 641 din Codul de procedură civilă și art. 25 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 -, conferă contractului de credit bancar materializat printr-un înscris caracter executoriu, fără a impune condiția ca acesta să fie încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată; încheierea contractului de credit fără semnătura olografă a debitorului sau fără semnătura electronică avansată a debitorului, care l-ar asimila unui înscris sub semnătură privată, nu afectează caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, încheiat în condițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau ale art. 52 din Legea nr. 93/2009, coroborat cu art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, în condițiile în care înscrisul de care se prevalează creditorul conține toate elementele necesare validității contractului, inclusiv consimțământul părților. ... ...
Sursa oficială ↗