Decizia ÎCCJ nr. 41/2019 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 14.10.2019 · dosar 794/87/2018
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, cu nr. 794/87/2018, reclamantul Sindicatul „Spiru Haret“ Teleorman, în numele și pentru membrul său de sindicat X, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Liceul Tehnologic Drăgănești Vlașca, Inspectoratul Școlar al Județului Teleorman și Ministerul Educației Naționale, obligarea pârâților la calculul și plata drepturilor salariale neacordate - gradația de merit - pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora - începând cu data de 1 septembrie 2017 și până la data pronunțării hotărârii, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de rata inflației la data plății, plata în continuare a gradației de merit pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, respectiv pe perioada deținerii gradației de merit și a menținerii prevederilor legale care au inclus acest drept în baza de calcul la plata cu ora, plata dobânzii legale penalizatoare pentru suma menționată în primul capăt de cerere, ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumei cuvenite, începând cu data nașterii dreptului și până la plata sumei datorate. La data de 24 septembrie 2018, reclamantul Sindicatul „Spiru Haret“ a formulat, în numele și pentru membrul reprezentat, cerere precizatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului Teleorman să repartizeze sumele necesare unității școlare și a pârâtului Ministerul Educației Naționale să repartizeze către acesta sumele necesare plății drepturilor salariale pentru orele efectuate în regim de plată cu ora și modificarea programului EDUSAL. ... 5. Prin Sentința civilă nr. 710 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale și a respins acțiunea, ca nefondată. ... 6. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că: Din adeverința emisă de unitatea angajatoare a rezultat că, începând cu data de 1 septembrie 2017, la calculul salariului pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora nu s-a mai avut în vedere și gradația de merit de care reclamanta, membră de sindicat, a beneficiat până la data de 31 august 2017. Potrivit art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, personalul didactic de predare, inclusiv cadrele didactice metodiste din învățământul preuniversitar, poate fi salarizat și prin plata cu ora, prin cumul, potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 1/2011). Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută de Legea nr. 1/2011, care însă nu conține dispoziții cu privire la salarizarea personalului didactic. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 79/2018, cu modificările ulterioare (în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017), s-a introdus un nou alineat la acest articol, precizându-se că modalitatea de aplicare a prevederilor alineatului (1) se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale. Art. 3 din Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2017, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.161/2016, cu modificările ulterioare^1 (în continuare, Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 6.161/2016), prevedea că: „(...) gradația de merit se calculează conform art. 264 din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, raportat la norma didactică de bază conform actului de numire/transfer/repartizare“. Prima instanță a reținut că nu este întemeiată susținerea reclamantei că Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2) , (3) și (8) , art. 3^3 și 3^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016), sunt în vigoare și în prezent, menținând expres gradația de merit în baza de calcul al drepturilor salariale aferente activității la plata cu ora, deoarece acest act normativ a fost abrogat implicit prin dispozițiile art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017. Deși prin art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu au fost abrogate expres prevederile Normelor metodologice din 2016, dar nici cele ale Hotărârii Guvernului nr. 935/2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 582/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2) , (3) și (8) , art. 3^3 și 3^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare (în continuare, Hotărârea Guvernului nr. 935/2016), s-a avut în vedere că aceste hotărâri de guvern au fost emise în baza și în aplicarea unor dispoziții legale abrogate prin art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017, ceea ce conduce la încetarea efectelor juridice ale Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016. ^1 Abrogat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.633/2018 pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2018. Începând cu data de 1 septembrie 2017, în conformitate cu prevederile art. 3 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 6.161/2016, gradația de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2017. Gradația de merit se calculează conform art. 264 din Legea nr. 1/2011, raportat la norma didactică de bază, conform actului de numire/transfer/repartizare. În consecință, raportat la conținutul Legii-cadru nr. 153/2017, prin care se prevede, referitor la calculul pentru plata cu ora, că se va raporta la norma didactică, fără a se menționa și faptul că se adaugă și gradația de merit, astfel cum se prevedea expres în actele normative anterioare, și, în lipsă de norme metodologice privind salarizarea personalului didactic, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată. ... 7. În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Sindicatul „Spiru Haret“ Teleorman, în numele și pentru membrul său de sindicat. În esență, apelantul a criticat soluția instanței de fond pentru încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că nu a luat în considerare faptul că reclamanta beneficia de un drept câștigat prin concurs, pe o perioadă de 5 ani, având dreptul să primească gradația de merit și pentru activitatea desfășurată, în regim de plată cu ora, începând cu data de 1 septembrie 2017. Tribunalul, în mod greșit, a considerat că prevederile art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 au abrogat dispozițiile legale din Normele metodologice din 2016, respectiv art. 8 alin. (3) și (5) , ce se referă la includerea gradației de merit în baza de calcul al drepturilor salariale aferente activității la plata cu ora. Potrivit art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, după data de 1 iulie 2017, calculul și plata cu ora se fac la norma didactică de bază, iar norma didactică de bază este definită de prevederile Legii nr. 1/2011, prin dispozițiile art. 262 alin. (3) , ca fiind numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la alin. (1) lit. a) . Trimiterea făcută de legiuitor la numărul de ore corespunzător activităților didactice determină concluzia că salarizarea pentru plata cu ora se realizează în mod similar modalității de stabilire a salariului aferent normei didactice, sumele cuvenite cuprinzând inclusiv beneficiul gradației de merit, așa cum a fost de altfel reglementată în mod expres de art. 8 alin. (3) și (5) din Normele metodologice din 2016, până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Rezultatul acestui calcul se aplică întregii activități a personalului didactic de predare, deoarece legea nu distinge între orele din norma de bază sau orele efectuate la plata cu ora, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă au caracter identic cu cele din norma de bază: „predare - învățare - evaluare“. Apelantul-reclamant susține că art. 5 alin. (1) din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 are un conținut similar cu dispozițiile art. 3^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015), ambele stabilind că gradația de merit se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază, constatare în raport cu care se impune ca și aceste dispoziții să fie interpretate în aceeași manieră, potrivit normelor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, respectiv art. 8 alin. (3) și alin. (5) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016. În concluzie, atât timp cât gradația de merit reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază, aceasta trebuie stabilită și în raport cu drepturile cuvenite pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, iar începând cu 1 iulie 2017 nu există nicio reglementare legală care să excludă stabilirea gradației de merit și pentru veniturile realizate pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora. ... 8. Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. A susținut că apelanta-reclamantă nu îndeplinește condițiile normei didactice de 8 ore, deoarece efectuează 5 ore pe săptămână, motiv pentru care nu se încadrează în prevederile art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 și că modalitatea de stabilire și calcul al drepturilor salariale se realizează prin programul EDUSAL, program care este actualizat automat cu toate actele normative în vigoare privind salarizarea personalului din învățământ. ... 9. De asemenea a depus întâmpinare intimatul-pârât Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, învederând că gradația de merit nu face parte din categoria drepturilor salariale cu caracter permanent, având în vedere că, potrivit art. 264 din Legea nr. 1/2011, art. 1 din Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit în învățământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 6.054/2009^2 (în continuare, Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 6.054/2009), art. 1 din Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit în învățământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.486/2011 (în continuare, Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 5.486/2011), și art. 1 din Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit în învățământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6.211/2012^3 (în continuare, Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 6.211/2012), gradația de merit se acordă pe o perioadă determinată de 5 ani. Gradația de merit se calculează raportat la norma didactică de bază, nu și în regim de plată cu ora, așa cum susține apelantul. Invocă dispozițiile art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018, cu modificările și completările ulterioare (Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 4.827/2018), și solicită să se constate că, potrivit acestor dispoziții legale, calculul indemnizației privind gradația de merit se face exclusiv la norma de bază și nu se poate lua în considerare la regimul de plată cu ora. ^3 Abrogat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 5.455/2013 pentru aprobarea Metodologiei și a criteriilor privind acordarea gradației de merit în învățământul preuniversitar. ^2 Abrogat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.617/2010 privind aprobarea Metodologiei și a criteriilor de acordare a gradației de merit în învățământul preuniversitar. ... 10. Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul-reclamant a arătat că reclamanta desfășoară o activitate didactică de 18 ore/săptămână la norma didactică de bază și mai efectuează ore în regim de plată cu ora, încadrându-se în prevederile art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora plata pentru aceste ore se face raportându-se la orele majorate cu 25% din norma didactică de bază. Astfel, gradația de merit se calculează la norma didactică de bază, dar se aplică la întreaga activitate desfășurată, având în vedere că Legea-cadru nr. 153/2017 și Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 4.827/2018 nu fac vorbire despre câmpul de aplicare, ci numai despre modul de calcul. Atât timp cât gradația de merit reprezintă o creștere de 25% a salariului, aceasta trebuie stabilită și în raport cu drepturile salariale cuvenite pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora. ... 11. La termenul de judecată din 9 aprilie 2019, din oficiu, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a pus în discuție admisibilitatea și necesitatea sesizării instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispozițiilor art. 5 și art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, să se stabilească dacă în calculul drepturilor salariale pentru plata cu ora se include și gradația de merit.“ ... ...
Sursa oficială ↗