Decizia ÎCCJ nr. 41/2019 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 14.10.2019 · dosar 794/87/2018
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 19. Completul de judecată învestit cu soluționarea recursului în Dosarul nr. 794/87/2018 a menționat că la nivelul secției s-au exprimat două opinii, prin deciziile civile nr. 1.224 din 1 martie 2019 și nr. 1.558 din 18 martie 2019. ... 20. Într-o primă opinie, cuprinsă în Decizia nr. 1.224 din 1 martie 2019, s-a apreciat că gradația de merit este reglementată în mod special, reprezentând o creștere cu 25% a salariului de bază deținut, astfel încât cadrele didactice beneficiare au salariul de bază astfel majorat, la acesta raportându-se eventualele sporuri sau alte prestații calculate în funcție de salariul de bază. Orele plătite peste norma didactică se raportează, în concret, la norma didactică a fiecărui beneficiar al gradației de merit, acest aspect fiind vizat de art. 9 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 4.827/2018. Art. 9 alin. (2) din aceleași norme reglementează strict modul de plată, fiind utilizat salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, în speță salariul de bază majorat cu 25% conform gradației de merit acordate. Într-adevăr, normele menționate nu indică în mod particular situația gradației de merit, însă acest aspect nu era necesar, aceasta nefiind un spor la salariul de bază, ci o creștere a acestuia, reglementată deja distinct la art. 5 alin. (1) din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017. ... 21. Prin cea de-a doua opinie, exprimată prin Decizia civilă nr. 1.558 din 18 martie 2019, s-a arătat că dispozițiile legale referitoare la gradația de merit nu îndreptățesc concluzia că, în mod obligatoriu și implicit, calculul pentru plata cu ora trebuie să se raporteze și la gradația de merit aferentă normei de bază. Gradația de merit este un drept salarial distinct de salariul de bază. Conform art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX. Așadar, salariul de bază are o individualitate proprie, se stabilește doar în raport cu anumite repere, chiar dacă la acesta pot fi adăugate și alte drepturi procentuale, cum este cazul gradației de merit. Anterior Legii-cadru nr. 153/2017, o astfel de modalitate de salarizare era prevăzută expres în legislație, nu era un beneficiu creat pe cale de interpretare a normelor legale, nu era o practică a angajatorului, ci avea un temei legal precis. Ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dispozițiile legale anterioare și-au încetat existența, așa încât nu mai există temei pentru aplicarea aceluiași mod de calcul, din contră, art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că efectuarea calculului pentru plata cu ora se raportează la norma didactică prevăzută de Legea nr. 1/2011. De altfel, Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 4.827/2018 sunt în acest sens, prevăzând că pentru calculul tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se aplică, după caz, următoarele sporuri: indemnizație pentru învățământ special, indemnizație pentru zone izolate, spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, spor pentru predare simultană. Gradația de merit este exclusă dintre elementele care se aplică la salariul de bază, spre deosebire de Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare^4 (în continuare, Legea nr. 63/2011), și Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016, care o menționau în mod expres. ^4 Abrogată prin art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016). Deși nu le pot fi recunoscute efecte retroactive, Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 4.827/2018 reprezintă un argument în plus că intenția legiuitorului, exprimată în art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru a cărui aplicare au fost adoptate normele menționate, este în sensul ca plata cu ora să nu se mai realizeze și în raport cu gradația de merit aferentă normei didactice de bază, ci doar în raport cu salariul de bază și alte patru sporuri expres și limitativ enumerate. ... 22. Instanța de sesizare a apreciat că pentru interpretarea dispozițiilor legale redate este necesară o analiză a voinței legiuitorului (ratio legis) în baza actelor normative ce au reglementat succesiv gradația de merit și modalitatea de calcul al drepturilor salariale pentru plata cu ora, redând textele legale incidente începând cu data de 13 mai 2011 și până în prezent. Din succesiunea actelor normative în materie, Curtea a apreciat că nu se poate concluziona că prin art. 12 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost prevăzută o modalitate de calcul diferită a drepturilor salariale pentru plata cu ora, în sensul excluderii gradației de merit din baza de calcul. Textul legal face trimitere doar la norma didactică, ce înseamnă numărul de ore corespunzător activității didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ. Norma didactică este reglementată de Legea nr. 1/2011, fiind definită prin art. 262 alin. (3) : „norma didactică de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la alin. (1) lit. a) (...)“. Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 4.827/2018, emis în conformitate cu art. 12 alin. (2) din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, gradația de merit nu a mai fost prevăzută, în mod expres, în enumerarea sporurilor ce se aplică la salariul de bază. Interpretarea potrivit căreia gradația de merit nu este un spor, motiv pentru care nu a mai fost necesară menționarea sa expresă în categoria sporurilor ce se aplică la salariul de bază, poate fi susținută prin faptul că prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 se arată expres că gradația de merit reprezintă „o creștere cu 25% a salariului de bază deținut“, iar nu un spor. Articolul 264 din Legea nr. 1/2011 prevede că: „(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului școlar și reprezintă 25% din salariul de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani. (2) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului elaborează metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură de învățământ.“ Anterior, gradația de merit era consacrată legislativ în categoria sporurilor/indemnizațiilor, după cum reiese din cuprinsul art. 3^3 alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, iar Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016 prevedeau expres că la calculul drepturilor salariale se va utiliza numărul de ore aferent normei didactice de predare și salariul de bază al funcției didactice de predare și, după caz, indemnizația de învățământ special, gradația de merit, compensația pentru titlul științific de doctor și indemnizația pentru localități izolate. În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 se observă că textul legal limitează acordarea gradației de merit la 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului școlar, bibliotecilor centrale universitare, respectiv al instituției de nivel superior. Acest text legal se poate interpreta în sensul că prin acordarea gradației de merit și pentru posturile didactice ocupate în regim de plată cu ora s-ar extinde sfera maximă a posturilor didactice cărora li s-a acordat această gradație, însă acestei interpretări i se poate opune faptul că limitarea era prevăzută și anterior, prin dispozițiile art. 264 din Legea nr. 1/2011, ceea ce nu a împiedicat includerea gradației de merit în baza de calcul al drepturilor salariale pentru plata cu ora până la data de 1 septembrie 2017. Dificultatea de interpretare a dispozițiilor legale enunțate a determinat soluții diferite privind includerea gradației de merit în calculul drepturilor salariale pentru plata cu ora, începând cu data de 1 septembrie 2017, situație ce impune apelarea la mecanismul hotărârii prealabile pentru a se asigura o practică judiciară unitară în materie. ... ...
Sursa oficială ↗