Decizia ÎCCJ nr. 4/2019 (RIL)Punctul 7

7. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul posibilității pronunțării unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în ipoteza admiterii cererii inculpatului de judecare în procedura recunoașterii învinuirii, și al incompatibilității unei asemenea proceduri cu aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) lit. c) din același cod. În concret, pornind de la interpretarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) teza I din Codul de procedură penală („în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei“) și de la absența unei interdicții exprese în ceea ce privește pronunțarea unei soluții de achitare în cazul judecății simplificate, Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a arătat că o asemenea hotărâre întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din același cod este determinată de inexistența tipicității (obiective și subiective), ceea ce presupune lipsa unei concordanțe între fapta concretă și norma de incriminare. Or, judecata în procedura recunoașterii învinuirii permite instanței să realizeze o evaluare a acestei concordanțe și să stabilească dacă fapta concretă are sau nu are corespondent în modelul descris în norma de incriminare, iar, în ipoteza în care constată inexistența unei atare concordanțe (atât din punctul de vedere al elementelor de ordin obiectiv, cât și sub aspectul formei și al modalității de vinovăție), va dispune achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. În schimb, s-a apreciat că instanța nu poate pronunța o soluție de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală în ipoteza soluționării procesului în procedura accelerată, existând o incompatibilitate între cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale menționat și normele ce reglementează judecata în situația recunoașterii învinuirii. În acest sens s-a arătat că dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt aplicabile atunci când nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea, or, în conformitate cu art. 349 alin. (2) din același cod, instanța poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale dacă apreciază că acestea sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Ca atare, în timp ce primele prevederi procedurale își găsesc incidența în situația în care nu există probe că persoana a săvârșit infracțiunea, judecata accelerată este aplicabilă numai atunci când probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, cu alte cuvinte, în ipoteza în care există probe că persoana care a recunoscut în totalitate faptele este autorul acestora, iar probele au caracter suficient. Astfel, s-a considerat că dacă probele sunt insuficiente sau nu există probe că persoana care a recunoscut în totalitate faptele este autorul acestora, instanța de judecată nu poate admite cererea de aplicare a procedurii abreviate, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 349 alin. (2) din Codul de procedură penală în această ipoteză, având obligația de a respinge cererea și de a soluționa cauza în procedura de drept comun. ...