Decizia ÎCCJ nr. 4/2019 (RIL)Punctul 6

6. Soluția propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale. Astfel, făcând referire la actuala reglementare a instituției procedurii în cazul recunoașterii învinuirii și la aspectele ce o diferențiază de vechea codificare procesual penală care, în art. 320^1, consacra judecata în cazul recunoașterii vinovăției, procurorul general a apreciat că, în ipoteza admiterii solicitării de soluționare a cauzei în procedura simplificată de judecată, instanța nu poate dispune o soluție de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din Codul de procedură penală. Fără a nega posibilitatea pronunțării unei hotărâri de achitare a inculpatului în cazul parcurgerii procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii, fapt ce rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, care folosesc sintagma „în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei“, titularul sesizării a arătat însă că temeiurile care pot fundamenta o astfel de soluție sunt limitate chiar de condițiile de admisibilitate a unei asemenea proceduri, ce rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 349 alin. (2) și art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, pentru a putea urma procedura abreviată, instanța trebuie să constate că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, insuficiența lor ori, cel puțin, aprecierea instanței în acest sens neputând conduce la pronunțarea unei hotărâri de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, fără efectuarea cercetării judecătorești în procedura obișnuită. Chiar dacă din interpretarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală se poate deduce că și o astfel de soluție este posibilă în ipoteza judecării cauzei în procedura abreviată, s-a apreciat însă că aceasta nu va putea depinde de evaluarea pe fond a probatoriului administrat, ci de intervenția unor cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale (dezincriminarea, lipsa discernământului în săvârșirea faptei, absența calității speciale prevăzute de lege pentru a fi autor al infracțiunii etc.). S-a mai menționat totodată că o altă condiție prevăzută expres de textul de lege este aceea ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, exigență ce a fost interpretată în doctrină în sensul obligativității recunoașterii faptelor atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, astfel încât procedura abreviată nu poate fi aplicată atunci când inculpatul recunoaște fapta în materialitatea ei, nu însă și forma de vinovăție cu care procurorul consideră că a fost comisă. Prin urmare, s-a arătat că aprecierea instanței cu privire la lipsa vinovăției inculpatului nu poate conduce la pronunțarea în procedura recunoașterii învinuirii a unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, deoarece, în acest caz, așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 250 din 7 aprilie 2015 a Curții Constituționale, instanța are posibilitatea de a respinge cererea de urmare a judecății simplificate și de a proceda la efectuarea cercetării judecătorești obișnuite. În plus, dacă inculpatul apreciază că faptele reținute în sarcina sa ori probele administrate în scopul demonstrării vinovăției sale nu corespund realității, acesta poate opta pentru judecarea cauzei conform procedurii de drept comun, în cadrul căreia poate pune în discuție aspectele neclare, echivoce sau neconforme cu realitatea din cuprinsul rechizitoriului, exercitându-și în mod efectiv dreptul la apărare. ...