Decizia CCR nr. 180/2025Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 19.668/299/2020
Punctul 16
16. Totodată, Curtea observă că dispozițiile art. 93 alin. (1) pct. 5 și 15 din Legea nr. 123/2012 fac parte din titlul I - Energia electrică și stabilesc faptul că încălcarea de către participanții la piața de energie a reglementărilor tehnice și/sau comerciale emise de ANRE (pct. 5) și nerespectarea prevederilor standardelor de performanță referitoare la serviciile publice de transport și distribuție, precum și la activitatea de furnizare din sectorul energiei electrice (pct. 15) constituie contravenție; de asemenea, art. 194 pct. 33 și 39 din Legea nr. 123/2012 fac parte din titlul II - Gazele naturale, capitolul XV - Infracțiuni și contravenții și stabilesc faptul că nerespectarea prevederilor privind informarea consumatorilor de gaze naturale (pct. 33) și nerespectarea ordinelor și deciziilor ANRE, altele decât cele prevăzute (la contravențiile) în cuprinsul acestui articol (pct. 39) constituie contravenții la normele privind desfășurarea activităților în sectorul gazelor naturale. Aceste din urmă dispoziții au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 387 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 2 aprilie 2024, Decizia nr. 668 din 3 decembrie 2024*), Decizia nr. 673 din 3 decembrie 2024**) sau Decizia nr. 565 din 31 octombrie 2024***), nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 pct. 39 din Legea nr. 123/2012. *) Decizia Curții Constituționale nr. 668 din 3 decembrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 31 iulie 2025. **) Decizia Curții Constituționale nr. 673 din 3 decembrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 11 noiembrie 2025. ***) Decizia Curții Constituționale nr. 565 din 31 octombrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 7 mai 2025. ...
Sursa oficială ↗