Decizia CCR nr. 160/2025Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin că prevederile art. 29 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 sunt neclare, imprecise, putând fi interpretate de către instanțele de judecată în sensul că acestea ar dispune de un drept absolut de a decide dacă excepțiile de neconstituționalitate invocate au sau nu legătură cu soluționarea cauzei, înainte de soluționarea efectivă a acestora. Or, în opinia autoarelor excepției, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, numai Curtea Constituțională poate analiza cauza în care a fost ridicată excepția și poate decide cu privire la textul de lege invocat ca fiind neconstituțional, printr-o decizie general obligatorie. De asemenea, se arată că prevederile criticate sunt în contradicție și cu dreptul la un proces echitabil, cu principiul priorității dreptului Uniunii Europene [art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție], respectiv cu prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cele ale art. 6 paragraful 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în situația în care lasă la latitudinea instanței de judecată interpretarea noțiunii de inadmisibilitate pe motivul că excepția invocată nu are legătura cu soluționarea cauzei. Nu în ultimul rând, se arată că dispozițiile criticate generează un abuz de drept și aduc atingere competenței Curții Constituționale, deoarece permit instanței de judecată să respingă cererea de sesizare a Curții, pe motiv că textul criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei. ...