Decizia CCR nr. 186/2025Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 14.353/3/2022
Punctul 29
29. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității și nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea Constituțională a stabilit că prin derogarea de la prevederile art. 38 alin. (4) și alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile mai sus menționate nu operează niciun fel de discriminare față de nicio categorie socioprofesională vizată de Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, art. 38 alin. (4) din această lege conține norme cu caracter general, care prescriu regula creșterii graduale pentru perioada 2019-2022 a tuturor veniturilor salariale provenite din fondurile publice, iar art. 38 alin. (4^1) lit. c) conține norme cu titlu de excepție, aplicabile personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar, personalului didactic de conducere și personalului de îndrumare și control din învățământ, care ar fi beneficiat mai devreme, adică începând cu 1 septembrie 2021, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. Așadar, măsura restrictivă prevăzută de art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și de art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, având ca efect menținerea veniturilor salariale din anul 2021 și din anul 2022 la nivelul celor acordate pentru luna decembrie 2020, se aplică întregului personal plătit din fonduri publice a cărui salarizare este reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017, fără niciun fel de discriminare, astfel că nu poate fi reținută încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție (Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, paragraful 37). ...
Sursa oficială ↗