Decizia CCR nr. 133/2025Punctul 42
Punctul 42
42. Cu privire la instituția contenciosului administrativ, Curtea a arătat că, în sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, prin contencios administrativ se înțelege acea modalitate prin care cetățenii, apelând la actul de justiție, sunt apărați de eventualele abuzuri ale autorităților administrației publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecților, miniștrilor și ale Guvernului însuși. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 787 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2008, Decizia nr. 1.047 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 6 septembrie 2011, sau Decizia nr. 858 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 6 iulie 2021, paragraful 21). ...
Sursa oficială ↗