Decizia ÎCCJ nr. 71/2018 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii
14. Prin Încheierea pronunțată la 24 aprilie 2018, Tribunalul Brăila - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru următoarele considerente:
a) existența unei cauze în curs de judecată în ultimă instanță, decizia ce urmează a se pronunța asupra apelului fiind definitivă; ...
b) cauza se află în competența legală a unui complet al Tribunalului Brăila, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă; ...
c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; tribunalul a constatat că modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează soluția pe fond a cererii deduse judecății; ...
d) ivirea unei chestiuni de drept cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; tribunalul a constatat că este îndeplinită și această ultimă condiție, având în vedere că textul de lege ce se solicită a fi interpretat este conținut de un act normativ relativ recent intrat în vigoare, având un potențial mai mare de a conține probleme de drept noi, de natură a genera practică neunitară, cu toate că dificultatea sa nu este una serioasă; că acest caracter de noutate nu s-a pierdut pe parcurs; nu a făcut obiectul unei jurisprudențe constante, nici al unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... ... ...
Sursa oficială ↗