Decizia CCR nr. 146/2025Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.03.2025 · dosar 834/110/2018
Punctul 13
13. Astfel, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 alin. (1) din Codul penal a fost ridicată într-o cauză în care autorul acesteia a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că, în perioada martie 2014 - decembrie 2017, a constituit împreună cu alte persoane un grup infracțional organizat, profilat pe săvârșirea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesarea fără drept a unor sisteme informatice; operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzută de art. 365 alin. (2) din Codul penal, constând în aceea că a deținut și a încercat să scoată din țară un număr de 6 dispozitive deep insert skimmer, precum și alte subansamble și accesorii, pe care intenționa să le transporte într-o altă țară pentru a le pune la dispoziția asociaților săi; deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. (2) din Codul penal, constând în aceea că, împreună cu sora sa, a deținut instrumente softwear destinate citirii, descărcării și scrierii de date de carduri bancare pe suporturi prevăzute cu banda magnetică, în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică; deținerea de instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 313 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 311 alin. (2) din Codul penal, constând în aceea că, împreună cu sora sa, a deținut trei instrumente de plată electronică falsificate, constând în carduri cu bandă magnetică, pe care erau inscripționate date de carduri bancare, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗