Decizia ÎCCJ nr. 18/2018 (RIL)Punctul IV

IV. Examenul jurisprudențial 6. Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a constatat existența practicii neunitare în privința problemei de drept ce face obiectul sesizării cu recurs în interesul legii. ... 7. Astfel, din jurisprudența transmisă de curțile de apel rezultă existența a două orientări, după cum urmează: a) competența materială de soluționare a recursurilor declarate, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. În susținerea acestei orientări au fost evocate hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel Cluj, Alba Iulia, Bacău, București, Craiova, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara. În esență, argumentele în favoarea acestei orientări sunt următoarele: 1) în concepția Codului de procedură civilă, astfel cum aceasta rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) și (4) , Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța de drept comun în soluționarea recursurilor, curțile de apel având competența să soluționeze recursurile numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege; ... 2) această teză este confirmată de Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, în ale cărei considerente, la paragraful 26, se subliniază că: „în viziunea actualului Cod de procedură civilă, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia, ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție.“ ... ... b) într-o altă orientare, competența materială de soluționare a recursurilor declarate ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, aparține curților de apel. În acest sens au fost pronunțate hotărâri judecătorești de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă și Secția II-a civilă, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel București. Din informațiile transmise de curțile de apel a rezultat că, ulterior pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri de declinare a competenței în dosarele anterior transmise acesteia spre competentă soluționare, practica unor instanțe s-a schimbat, în sensul soluționării acestor recursuri pe fond. Astfel, asemenea hotărâri s-au pronunțat de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a dispus înaintarea de către tribunalele arondate și înregistrarea dosarelor având ca obiect recursuri ce intră sub incidența Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017. La Curtea de Apel Craiova, prin referatul președintelui Secției I civile din data de 11 iunie 2018, s-a arătat că, începând cu anul 2018, ca urmare a stabilirii unei practici unitare la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește problema de drept respectivă, judecătorii secției păstrează spre soluționare aceste cauze. În același sens, printr-o decizie a Secției a II-a civile, recursul declarat în cauză a fost respins ca inadmisibil. În esență, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în considerentele hotărârilor prin care a declinat competența de soluționare a recursurilor menționate, că în absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză „în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare.“ În acest context sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din Codul de procedură civilă, conform cărora „în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată (...)“. Cu titlu de exemplu a fost evocată Decizia nr. 160 din 23 ianuarie 2018 a Secției I civile a instanței supreme. S-a mai reținut și că dispozițiile art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă au atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența materială de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și, numai prin excepție, competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri. Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor. Ca atare, potrivit dispoziției procedurale arătate, pentru a fi competentă instanța supremă în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în privința altor hotărâri (deciziile nr. 701 din 7 martie 2018 și nr. 1.863 din 22 noiembrie 2017 ale Secției I civile). ... ... ...