Decizia ÎCCJ nr. 62/2018 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
A. Apelantul-petent a apreciat că dispozițiile art. 31 alin. (1) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din același act normativ, trebuie interpretate în sensul că se poate formula plângere contravențională împotriva unui înscris prin intermediul căruia se aplică o sancțiune de natură contravențională, chiar dacă acesta nu a fost denumit „proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției“, că poate fi calificată ca sancțiune contravențională obligarea călătorului care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie să își procure bilet la suprataxă.
12. De asemenea, a apreciat că actul administrativ cu caracter individual se analizează, în general, în raport cu actul administrativ cu caracter normativ în baza căruia a fost emis; cu toate acestea, a considerat apelantul-petent, emiterea unui act administrativ individual cu caracter individual prin exces de putere oferă posibilitatea particularului de a solicita anularea acestuia, fără a fi necesară contestarea legalității actului administrativ cu caracter normativ. ... ...
B. Intimatul a apreciat că nu se impune sesizarea instanței supreme, întrucât noțiunea de „sancțiune contravențională“ este clar reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar situația de fapt ce face obiectul cauzei nu se circumscrie prevederilor acestui act normativ. ... ...
Sursa oficială ↗