Decizia ÎCCJ nr. 56/2018 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 17.09.2018 · dosar 2.402/84/2017
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată 2. Prin Cererea înregistrată cu nr. 2.402/84/2017, reclamanții, având calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex, i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiției și, pentru opozabilitate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială de 405 lei pentru perioada 1.01.2010-1.12.2015, respectiv de 445,5 lei pentru perioada 1.12.2015-1.01.2017 și pe viitor până la intervenția unor modificări legislative privind stabilirea salariilor reclamanților, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței drepturilor salariale lunare neacordate și până la data plății efective a acestora, precum și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data scadenței drepturilor salariale lunare neacordate și până la data plății efective a acesteia. ... 3. Prin Sentința civilă nr. 2.237 din 18 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 2.402/84/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj și, pentru opozabilitate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială de 405 lei pentru perioada 9.04.2015--1.12.2015, respectiv de 445,5 lei pentru perioada 1.12.2015-1.01.2017 și pe viitor până la intervenția unor modificări legislative privind stabilirea salariilor reclamanților, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței drepturilor salariale lunare neacordate și până la data plății efective a acestora, precum și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data scadenței drepturilor salariale lunare neacordate și până la data plății efective a acesteia. ... 4. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A, B și C și au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească acestor reclamanți diferențele de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială de 445,5 lei începând de la data angajării și până la data de 1 ianuarie 2017 și pe viitor până la intervenția unor modificări legislative privind stabilirea salariilor reclamanților, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței drepturilor salariale lunare neacordate și până la data plății efective a acestora, precum și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data scadenței drepturilor salariale lunare neacordate și până la data plății efective a acesteia. ... 5. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâții Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj. ... 6. Prin apelul formulat, reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți la plata drepturilor pretinse începând cu anul 2007, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii și obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale pe baza valorii de referință sectorială de 405 lei pentru perioada 1.01.2010-1.12.2015, respectiv de 445,5 lei pentru perioada 1.12.2015-1.01.2017 și pentru viitor. ... 7. Pârâții Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj, prin apelul formulat, au solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii. ... ...
Sursa oficială ↗