Decizia CCR nr. 156/2025Punctul 6
Punctul 6
6. Cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) , autorii sesizării arată, în esență, că noțiunea de stat de drept conține intrinsec, în esența sa, respectul pentru drepturile și libertățile fundamentale, dar este și expresia prin care exercițiul de autoritate, adică cel al instituțiilor și autorităților publice, se exercită în limitele și prerogativele prevăzute de lege, în conformitate cu principiul bunei guvernanțe, al bunei administrări, nu acționează arbitrar și este recunoscut și acceptat ca atare de destinatarii acestor prerogative de putere publică, sens în care se invocă literatura de specialitate, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale referitoare la limitarea, din partea unei autorități, a drepturilor și libertăților individuale sau colective (în cazul de față, dreptul la muncă, dreptul la carieră, dreptul la stabilitate a funcției publice parlamentare și la exercitarea acesteia etc.). Or, hotărârea criticată nu respectă condițiile necesare pentru limitarea unor drepturi fundamentale, deoarece nu se aplică tuturor compartimentelor Camerei Deputaților și nu se aplică în niciun fel angajaților de la grupurile parlamentare. Totodată, niciunul dintre actele emise de Camera Deputaților (memorandumurile atașate sau Hotărârea nr. 9/2025) nu are la bază vreo notă de fundamentare, vreun audit intern sau vreun document justificativ detaliat. De asemenea, nici în Hotărârea Camerei Deputaților nr. 9/2025 și nici în memorandumurile interne atașate nu se precizează vreun obiectiv concret, real, legal și nici scopul adoptării actului criticat. ...
Sursa oficială ↗