Decizia ÎCCJ nr. 16/2018 (RIL)Punctul 3

3. Opinia Colegiului de Conducere al Curții de Apel București Soluția propusă de Colegiul de conducere al Curții de Apel București este aceea că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a proceda la verificarea măsurii preventive în cauză și nici sancțiunea nulității. În susținerea acestei opinii, s-a arătat că termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen menit a disciplina procesul penal și a asigura un grad ridicat de ritmicitate, astfel încât dreptul la un proces echitabil să se subsumeze noțiunii de termen rezonabil, astfel cum este definită prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului și, cum judecătorul este obligat la verificarea măsurii în termen de maximum 3 zile, adică cu două zile înainte de expirarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, este evident că acest din urmă termen nu a fost prescris pentru asigurarea dreptului la apărare. În condițiile în care judecătorul poate verifica legalitatea și temeinicia măsurii preventive chiar și în ziua sesizării prin rechizitoriu, este evident că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage imposibilitatea verificării măsurii preventive în termenul de 3 zile prevăzut de art. 207 alin.(2) din Codul de procedură penală. Fiind vorba tot de un termen de recomandare, a cărui menire este de a disciplina și dinamiza procesul penal, nu se poate pune în discuție problema nulității relative sau absolute a sesizării instanței cu rechizitoriul și nici a încheierii prin care s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii preventive într-o asemenea ipoteză. De asemenea, analiza teleologică a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală și art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală poate conduce la concluzia, rezultată din cumularea termenului prevăzut de art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală (3 zile) cu termenul prevăzut de art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală (48 de ore), că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (de 5 zile) are ca finalitate evitarea situațiilor în care măsura preventivă încetează de drept. Natura și consecințele nerespectării termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost analizate prin deciziile Curții Constituționale a României nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 437 din 10 iunie 2016, nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, respectiv nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016. Prin aceste decizii au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate invocate cu privire la dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 - Decizie preluată ulterior în deciziile nr. 1.415/2009 și nr. 415/2010 pronunțate de instanța de contencios constituțional - s-a stabilit caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională a României. Însă prin Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, a fost definită sfera deciziilor pronunțate de instanța de contencios constituțional ce produc efecte obligatorii erga omnes ca incluzând exclusiv decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate. Astfel, prin această decizie s-au reținut următoarele: „În ceea ce privește conturarea sferei obligativității erga omnes a deciziilor pronunțate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, mai trebuie adăugat că, astfel cum rezultă indirect din cuprinsul art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes (efecte relative) acele decizii ale Curții Constituționale prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate. Desigur, aceleași părți și pentru aceleași motive nu pot reitera excepția de neconstituționalitate, întrucât s-ar încălca autoritatea lucrului judecat. Dar într-un alt proces excepția poate fi reiterată, dânduse astfel posibilitatea reanalizării de către Curtea Constituțională a aceleiași probleme de neconstituționalitate, ca urmare a invocării unor temeiuri noi ori a intervenirii altor elemente noi, care să determine modificarea jurisprudenței Curții.“ Cum prin deciziile Curții Constituționale a României nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, respectiv nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate invocate cu privire la dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceste decizii nu pot fi considerate ca impunându-se cu autoritate de lucru judecat. De altfel, o altă interpretare ar paraliza, ulterior pronunțării acestor decizii, orice alt demers vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Sancțiunea decăderii și, subsecvent, nulitatea actului făcut peste termen - sancțiuni prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală - nu pot fi incidente în cazul nerespectării, de către procuror, a termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Aceasta, întrucât în ipoteza inculpatului aflat sub puterea unei măsuri preventive trimis în judecată verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive se realizează de judecător din oficiu, conform art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, neexistând - spre deosebire de ipoteza propunerii de prelungire a măsurii preventive, avută în vedere prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015 - un titular exclusiv al sesizării cu o propunere de menținere, înlocuire sau revocare a măsurii preventive. În acest sens, se constată faptul că dispozițiile art. 330 din Codul de procedură penală prevăd posibilitatea inserării în cuprinsul rechizitoriului a unei propuneri privind măsurile preventive (deci o asemenea mențiune are caracter facultativ), judecătorului revenindu-i obligația de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii preventive independent de existența sau inexistența unei asemenea propuneri formulate de procuror. ...