Decizia ÎCCJ nr. 16/2018 (RIL)Punctul 4

4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Soluția propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este aceea conform căreia natura termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este aceea de termen dilatoriu, de regresiune, sancțiunea nerespectării fiind nulitatea actului făcut cu încălcarea sa. În susținerea acestei opinii, s-a arătat că potrivit art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul în care, față de inculpatul cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a fost luată și o măsură preventivă, procurorul are obligația sesizării judecătorului de cameră preliminară cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea acestei măsuri. Totodată, s-a reținut că în materia măsurilor preventive, termene similare sunt reglementate și pentru propunerea de prelungire a arestării preventive [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală], prelungirea măsurii arestului la domiciliu [art. 222 alin. (1) din Codul de procedură penală]. S-a reținut că în efectuarea controlului de constituționalitate a art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 336/2015, că termenul reglementat de textul de lege are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției (paragrafele 36 și 48). De asemenea, instanța de contencios constituțional a reținut că în cazurile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune cu mai puțin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii, intervalul de timp rămas până la soluționarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective (paragraful 42), subliniind că „rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrariul cât privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate“ (paragraful 48). În ceea ce privește sancțiunea pe care Curtea Constituțională o arată ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“, aceasta este decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, conform art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Invocând argumentația similară expusă prin decizia menționată privind natura juridică a termenului de depunere la judecătorul de drepturi și libertăți a propunerii de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei și a efectelor nerespectării acestui termen prin deciziile nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016; nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016; nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016; nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017; nr. 702 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2017; nr. 729 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017; nr. 53 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017; nr. 155 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017; nr. 144 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 6 iunie 2018, „au fost respinse ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.“ Prin aceste decizii, instanța de contencios constituțional a statuat că „termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu“ (paragraful 19 din Decizia nr. 145/2016, paragraful 28 din Decizia nr. 251/2016, paragraful 23 din Decizia nr. 698/2016, paragraful 22 din Decizia nr. 702/2016, paragraful 25 din Decizia nr. 53/2017). De asemenea, a reținut că „dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii și că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen“ (paragraful 18 din Decizia nr. 276/2016; paragraful 25 din Decizia nr. 698/2016; paragraful 24 din Decizia nr. 702/2016 și paragraful 27 din Decizia nr. 53/2017). Mai mult, argumentul de ordin jurisprudențial conform căruia acest termen ar fi unul de recomandare a fost apreciat de Curtea Constituțională că „nu relevă decât o chestiune de greșită interpretare și aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar.“ (paragraful 20 din Decizia nr. 276/2016). Totodată, s-a reținut că, în opinia concurentă exprimată în deciziile nr. 698/2016 (paragraful 5), nr. 702/2016 (paragraful 10) și nr. 53/2016 (paragraful 9), ca urmare a analizării rațiunii instituirii termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală se arată că acest termen este reglementat în materia măsurilor preventive tocmai pentru a asigura mai multe garanții inculpatului atunci când este pusă în discuție privarea sa de libertate sau limitarea libertății individuale și a drepturilor fundamentale privind libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică, ce pot fi afectate prin luarea unei măsuri preventive. Prin urmare, s-a concluzionat că prin instituirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul s-a preocupat prioritar de respectarea principiului mai sus enunțat, și nu de desfășurarea cu celeritate a procesului penal. Tocmai efectuarea actului procesual în cursul termenului o interzice Curtea Constituțională în deciziile menționate (a se vedea, de pildă, paragraful 42 din Decizia nr. 336/2015). Reținând aceleași argumente ca și instanța de contencios constituțional în deciziile sale având ca obiect dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (anterior menționate și evocate), respectiv asigurarea garanțiilor necesare respectării dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen dilatoriu, de regresiune, sancțiunea nerespectării sale fiind nulitatea actului făcut cu încălcarea acestui termen. Nulitatea, în acest caz, nu va interveni prin intermediul decăderii procurorului/organului judiciar din vreun drept (organul judiciar nu are drepturi, ci doar atribuții, competențe), ci în mod direct. Prin urmare, s-a concluzionat în sensul că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen dilatoriu, și nu peremptoriu, reținându-se totodată că termenul peremptoriu fixează o limită de timp, în sensul invers decât termenul dilatoriu, adică în sensul că actul procedural la care se referă trebuie neapărat să fie îndeplinit mai înainte. Pentru asigurarea dreptului la apărare, actul procesual trebuie îndeplinit fără ca acest termen să fie redus; termenului nu i se poate aduce niciun fel de atingere. Termenul dilatoriu este acela stabilit într-un interval de timp în care este oprită îndeplinirea unei activități procesuale/act procesual, fiind posibilă aceasta numai după expirarea termenului. Dilatoriu este deci termenul înainte de expirarea căruia nu poate fi efectuat un anumit act procesual. Astfel, termenul dilatoriu constituie un impediment pentru efectuarea unui act în cursul lui, adică înainte de expirarea lui; amână efectuarea actului până după expirarea termenului. Termenele dilatorii au scopul de a asigura părții un timp suficient pentru o anumită activitate procesuală și de aceea opresc pe judecător sau pe altă parte de a îndeplini, înainte de expirarea lor, anumite acte. Așadar, înaintarea rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară/instanței competente nu poate fi făcută în cursul celor 5 zile prevăzute de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, decât cu consecința nulității. Această activitate/act procesual nu poate aduce niciun fel de atingere celor 5 zile minime prin îndeplinirea lor în cursul termenului, rațiune pentru care efectuarea lor trebuie realizată după expirarea termenului. Fiind, totodată, și un termen regresiv (al cărui calcul se face în sens invers curgerii timpului; care se calculează înapoi de data fixată - în speță, data expirării duratei arestării preventive), prima zi a termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este aceea în care judecătorul de cameră preliminară/instanța competentă este sesizată, iar ultima zi este aceea în care cele minimum 5 zile se împlinesc; ziua împlinirii celor minimum 5 zile este, de altfel, și ziua expirării termenului. ...