Decizia CCR nr. 157/2025Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.03.2025 · dosar 801A/2025
Punctul 13
13. De asemenea, se arată că art. 8 din legea criticată este neconstituțional, întrucât fondurile necesare participării forțelor Armatei României la misiuni și operații militare pe teritoriul statului român ar fi corect să fie asigurate din bugetul alocat pentru apărare al Alianței Nord-Atlantice, iar nu de la bugetul statului român. Se arată că, în scopul apărării colective, spațiul terestru și aerian național este integrat în spațiul NATO, în conformitate cu tratatele la care România este parte. În acest context, se susține că este clar că România apără granița NATO, nu doar granița proprie. Or, în condițiile în care nu România este stat în conflict (ci NATO și Uniunea Europeană, care finanțează războiul), se susține că această activitate trebuie finanțată de NATO. Se menționează că România are o contribuție de aproape 3% din PIB pentru cheltuielile de apărare ale Alianței Nord-Atlantice în anul 2024, o contribuție în creștere, suficientă fiscal, economic, militar, de întrajutorare, având și achiziții militare semnificative, întrucât România a inițiat achiziții majore pentru modernizare, incluzând tancuri Abrams și sisteme de rachete Patriot. ...
Sursa oficială ↗