Decizia CCR nr. 157/2025Punctul 30
Punctul 30
30. Consideră că motivele de neconstituționalitate cu referire la prevederile art. 8 din legea criticată sunt neîntemeiate, autorii sesizării neraportându-se la un text constituțional care, eventual, ar putea fi încălcat. Apreciază că perspectiva autorilor potrivit căreia „fondurile necesare participării forțelor Armatei României la misiuni și operații militare pe teritoriul statului român să fie asigurate din bugetul alocat pentru apărare al Alianței Nord Atlantice“ nu poate fi reținută, întrucât acestea sunt considerate costuri naționale directe, fiind în totalitate în responsabilitatea autorităților române. Doar pentru executarea operațiilor sau exercițiilor specifice ale NATO se pot aloca și aproba fonduri pentru a fi puse la dispoziție din bugetele NATO. ...
Sursa oficială ↗