Decizia CCR nr. 157/2025Punctul 18

18. Observă că acest aspect, al creării cadrului juridic prin care este autorizat transferul de autoritate către un comandant străin, a generat o serie întreagă de interpretări, care prezintă această procedură drept o formă de renunțare la suveranitatea națională. Arată că, în fapt, procedura transferului de autoritate este reglementată în legislația românească încă din anul 2011, în Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Observă că art. 11 din actul normativ menționat definește în mod similar transferul de autoritate către un comandant străin sau român, însă stabilește această procedură ca fiind aplicabilă doar în misiuni și operații multinaționale desfășurate în afara teritoriului României. Această limitare geografică era justificată de realitățile mediului de securitate al vremurilor la care a fost adoptată legea, care făceau ca amenințările și pericolele să se manifeste în teatrele de operații. Subliniază că, pentru adaptarea la noile realități, este necesar un cadru juridic prin care să se poată asigura principiul comenzii unice pentru un comandant român sau aliat, în orice situație în care s-ar planifica și executa operații sau misiuni militare pe teritoriul național, în care să fie angrenate atât efective ale Armatei României, cât și ale armatelor aliate. ...